Papa Francisc a primit în dar un Lamborghini Huracan personalizat!

Departamentul Ad Personam al celor de la Lamborghini, specializat în personalizarea super-car-urilor producătorului italian, a creat un Huracan unic, destinat Papei de la Roma. Super-car-ul are tracțiune pe puntea spate și este vopsit în culorile Vaticanului – caroserie albă cu dungi de culoare aurie.
Dar să nu vă așteptați să-l vedeți pe Papa Francisc la volanul acestui super-car magnific! Automobilul va fi vândut la licitație în scopuri de caritate. Veniturile obținute la licitație vor fi alocate victimelor traficului de ființe umane, victimelor organizației teroriste Statul Islamic (ISIS) și două asociații de caritate italiene care sunt specializate pe sprijinul femeilor și copiilor din Africa.
Se pare că Papa Francisc nu este prea interesat de industria auto și preferă să circule cu transportul public. Mai rar Pontiful este văzut la volanul unui Renault 4 – mașina produsă în 1984 a fost primită în dar de la preotul italian Father Renzo Zocca în 2013. La acel moment mașina avea un parcurs de 170,000 km.
Papa Francisc a binecuvântat Huracan-ul personalizat și și-a lăsat semnătura pe capota acestuia. Super-car-ul fi vândut la Casa de Licitație RM Sotheby la 12 mai 2018.
0
3,556
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!