Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Cele mai așteptate mașini electrice în 2018

18 Ianuarie 2018 - 07:45
Denis Godorozea
A sosit anul 2018, care ne apropie tot mai mult de viitorul mașinilor autonome, unde țevile de eșapament vor fi văzute doar în muzeele auto.

Astăzi vă prezentăm lista celor mai așteptate mașini electrice în anul curent. Mai mult, topul nostru improvizat nu include concepte, ci modele cu motorizare electrică care urmează să apară pe drumurile publice.
Da, primii clienți care au făcut comenzile pentru Tesla Model 3 au primit deja mașinile. Însă în 2018 va începe livrarea în masă a celei mai accesibile mașini electrice de la compania americană. Și în a doua jumătate a acestui an Tesla Model 3 va fi livrată clienților și pe alte continente.

Tesla Model 3 va avea o autonomie de 350 - 500 km şi o accelerare până la 100 km/h în mai puțin de 6 secunde. Lipsa de butoane în habitaclu electromobilului transferă majoritatea funcțiilor spre controlul pe ecranul tactil central. Totodată, pentru facilitarea interacțiunii cu automobilul cei de la Tesla pregătesc o actualizare a soft-ului mașinii de tip over-the-air, care va permite control prin voce al tuturor funcțiilor găsite în Model 3. Din păcate, CEO-ul Tesla, Elon Musk nu oferă niciun calendar pentru acest update, așa că va trebui să așteptăm cu răbdare.
Comenzile preliminare pentru noul vehicul electric off-road al companiei britanice Jaguar au început cu mult timp în urmă. Se știe cu siguranță că noul model va apărea în showroom-uri mai aproape de toamna anului 2018.

Jaguar I-Pace va avea o autonomie de cca 500 km şi va atinge accelerația similară mașinilor sport de 4 secunde până la 100 km/h. Aceste performanțe se datorează unui cuplu instantaneu de 700 Nm, motoarelor electrice ce vor produce 400 CP, sistemului All Wheel Drive și designului aerodinamic.
Conceptul SUV al celor de la Mercedes-Benz a fost prezentat oficial în cadrul Salonului Auto din Paris în 2016. Astfel, există toate șansele ca să vedem o versiune de serie a prototipului EQ anul curent.

Mercedes-Benz EQ va fi dotat cu doua motoare electrice şi tracțiune integrală permanentă, care îi vor permite să parcurgă până la 500 de kilometri cu o singură alimentare. Maşina va fi echipată cu cele mai noi sisteme de siguranță, interior confortabil în stil nou şi sistem de conectivitate performant. Toate acestea și prețul prognozat de 45 mii USD, fac din Mercedes-Benz EQ un rival de temut pentru concurenții săi.
Pentru prima dată Audi a prezentat conceptul SUV-ului electric Audi E-Tron Quattro acum trei ani. Astfel, Audi E-Tron Quattro poate fi numit "cu adevărat primul automobil electric al mărcii".

E-Tron este echipat cu trei motoare electrice, unul în faţă şi două pe puntea din spate, care pot genera până la 500 CP și un cuplu de peste 800 Nm. Astfel de caracteristici vor propulsa automobilul până la 100 km/h în 4.6 secunde şi acesta poate care atinge viteza maximă de 210 km/h, controlată electronic. Producătorul declară o autonomie de peste 500 km.
Mașina electrică Fisker EMotion a fost prezentată oficial în cadrul ultimei expoziții CES din Las Vegas. Compania Fisker intenționează să înceapă livrările în 2019. Totodată, există informații că la sfârșitul anului 2018 vor apărea primele mașini de serie.

EMotion este deosebit prin patru uși de tip fluture și un ecran plat curbat care ocupă un spațiu semnificativ pe bancheta din spate. Fibră de carbon, piese din aluminiu, jante de 24 inch cu cauciucuri Pirelli personalizate, autonomie de 640 km şi încărcare Super-fast determină valoarea bolidului care poate varia între 130 şi 190 mii de dolari.
În legătură cu cele mai recente informații despre problemele financiare ale Faraday Future, putem presupune că automobilul electric FF 91 nu va ajunge către clienți. Așa că încrucișăm degetele și sperăm că Jia Yueting, CEO-ul companiei va rezolva problemele existente și lumea auto va primi o mașină electrica foarte rapidă şi elegantă.

Conceptul este echipat cu trei motoare electrice ce dezvoltă 1050 CP şi un cuplu de 1800 Nm. Accelerarea va fi una extrem de accentuată, maşina va atinge 100 km/h în doar 2,5 secunde şi va putea parcurge peste 500 de km cu o singură alimentare.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter