Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Noua generaţie Hyundai Veloster va debuta la Detroit

Cea de-a doua generaţie a hatchback-ului excentric Hyundai Veloster va debuta la Salonul Auto de la Detroit săptămâna viitoare, iar sud-coreenii au publicat noi imagini de teasing cu viitorul model.
Primul Veloster a debutat la Detroit în 2011, fiind caracterizat ca un succesor al modelului Tiburon/Coupe, ultimul exemplar al căruia a părăsit banda rulantă în 2009. Noul hatchback s-a remarcat în clasa sa prin construcţia curioasă a caroseriei: Veloster a avut 3 portiere, două din partea dreaptă şi una din partea stângă a caroseriei, combinând, astfel, silueta atrăgătoare a coupe-urilor cu practicismul oferit de hatchback-urile cu 5 uşi.
Pentru noua generaţie Veloster coreenii, se pare, au decis să folosească aceeaşi reţetă în construcţia caroseriei. Noua generaţie va avea 3 portiere şi un design familiar actualelor tendinţe stilistice a mărcii. Revoluţia, însă, vine la interior. După cum putem vedea în schiţa habitaclului noului model, publicată în spaţiul web, Veloster are un interior diferit faţă de celelalte modele ale mărcii, spaţiul destinat şoferului este vizibil delimitat de cel al pasagerului faţă. Consola centrală este îndeplinită în stil minimalist cu rotile mari al sistemului audio şi al celui de climatizare, iar partea de sus este dominată de ecranul sistemului multimedia, executat în forma unei tablete.
Se aşteaptă că noul Hyundai Veloster se va bucura şi de o versiune de performanţă cu indexul N, precum noul i30 N, prezentat mai devreme, şi va fi dotat cu un propulsor turboaspirat de 2.0 litri cu circa 250 CP la activ. Debutul oficial al noii generaţii Veloster va avea loc la 15 ianuarie.
0
261
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!