Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Record de vânzări pentru Skoda la nivel global, dar şi în Moldova

Anul 2017 a însemnat pentru marca Skoda atingerea unor cifre de vânzări record în istoria companiei. La nivel mondial s-au vândut peste 1 milion 200 mii exemplare Skoda pe parcursul întregului an, sau dacă e să fim mai exacţi – 1,200,500 unităţi. Această cifră a însemnat o creştere de +6.6% faţă de anul 2016.
Spre deosebire de multe alte mărci, Skoda a avut o creştere puternică şi în Europa, unde şi-a sporit vânzările cu 8.3%.

Modelele cu cea mai mare contribuţie la creşterea mărcii cehe au fost Superb, limuzina crescându-şi vânzările cu aproape 9% faţă de anul precedent, dar şi SUV-urile Kodiaq şi mai noul Karoq. Kodiaq a trecut de 100 mii de unităţi vândute în primul său an de lansare, în timp ce pentru Karoq, la scurt timp de lansare, vânzările număraseră deja 6300 unităţi.
Şi în Moldova Skoda a marcat un an record în 2017, cu vânzări de aproape 700 de unităţi şi o creştere de 7.4% faţă de anul precedent, peste media globală a mărcii. Cele mai vândute modele Skoda în ţara noastră au fost Octavia, Superb, Rapid şi Kodiaq.
0
466
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!