Skoda va lansa încă un crossover în acest an?!

Skoda s-a lansat direct în segmentul SUV-urilor în 2016 cu modelul Kodiaq, care imediat s-a bucurat de o cerere impresionantă la nivel global. Un al doilea crossover, mai compact, Skoda Karoq, care a fost și protagonistul expediției noastre în Laponia anul trecut, a fost lansat mai târziu și a consolidat succesul fratelui său mai mare. Într-adevăr, dezvoltarea mărcii cehe crează o agitație nemaivăzută în rândul pasionaților auto în Europa și peste hotarele acesteia.
Segmentul SUV-urilor cucerește cote tot mai mari din totalul vânzărilor automobilelor la nivel mondial, iar Skoda a înregistrat o creștere a vânzărilor de 6.6% la nivel global (8.3% în Europa), la care au contribuit, inclusiv, și noile SUV-uri. Nu e de mirare că cehii vor lansa încă un reprezentant ai acestei clase în viitorul apropiat, însă nimeni nu se aștepta la o premieră atât de apropiată! În spațiul web au fost publicate primele imagini neoficiale cu noul crossover Skoda, care a primit denumirea Kamiq.

Crossover-ul, care se va situa pe o treaptă mai jos decât Karoq în gama cehilor, va debuta la Salonul Auto de la Beijing din luna aprilie al acestui an. Având dimensiuni compacte, Kamiq, totuși, va fi mai mare decât versiunea cu ampatament mărit Yeti, prezent pe piața chineză. Kamiq va măsura în lungime 4,390 mm și va avea un ampatament de 2,610 mm. Sub capota crossover-ului se așteaptă unitatea aspirată natural de 1.5 litri cu 110 CP la activ, iar în dotările incipiente va avea tracțiune doar pe puntea față.
Producătorul nu oferă, la moment, informații oficiale despre noul model și nu se știe, dacă acesta va fi oferit pe alte piețe, decât cea chineză, deși la sigur s-ar bucura de o cerere mare, precum frații săi. În China Kamiq va avea un preț de start de 90 mii yuani, sau circa 14 mii dolari americani.
0
2,726
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!