Un moldovean, elogiat în Canada pentru că a evitat o tragedie rutieră de proporţii într-un tunel
19 Ianuarie 2018, 12:12
Moldoveanul Mihai Gâlcă a fost eroul zilei de ieri la televiziunile din Canada, lui atribuindu-i-se meritul de a fi evitat o tragedie rutieră de proporţii într-un tunel.

Moldoveanul conducea un camion cu remorcă şi, la scut timp după ce a intrat într-un tunel, i-a explodat un cauciuc la remorcă, scoţând fum. Moldoveanul a văzut fumul în oglinda retrovizoare şi, realizând pericolul pe care l-ar fi creat
camionul său dacă ar fi oprit în tunel, a accelerat cu rapiditate spre ieşirea din tunel, oprindu-se abia după ce ieşise din tunel. Aşa cum era şi de aşteptat, remorca a luat foc, însă, fiind în afara tunelului, ea nu a pus în pericol viaţa altor participanţi la trafic, iar daunele s-au limitat la remorca distrusă şi la mărfurile transportate în interior.

Televiziunile canadiene l-au declarat eroul zilei pe moldoveanul aflat la
volan, menţionând că reflexele lui de şofer au evitat ceea ce putea degenera într-o catastrofă rutieră cu multe victime.

Istoria incendiilor izbucnite în tuneluri în diferite părţi ale lumii confirmă aceste ipoteze. Spre exemplu, în anul 1999, un camion care a luat foc în tunelul Mont Blanc a dus la un dezastru de proporţii, cu 38 de morţi.
PiataAuto.mdIlie Toma
1
4,236
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!