Vânzările de automobile noi în Moldova în 2017 au crescut cu 31,7%: cine şi cât a vândut?
17 Ianuarie 2018, 13:53
A venit şi timpul totalurilor pentru
întreg anul 2017 al vânzărilor de
automobile noi în Moldova, un
indicator pe care noi îl plasăm
întotdeauna ca o reprezentare fidelă a bunăstării populaţiei şi a încrederii acesteia în viitor. Surprinzător sau nu,
dar anul 2017 a însemnat o creştere substanţială la vânzări, accentuată mai ales în ultimele luni ale anului!
Astfel, dacă în anul 2016 s-au vândut 4,186 de automobile noi în Moldova, atunci în 2017 s-a înregistrat o creştere de 31.7%, până la 5,512 automobile vândute în cele 12 luni ale anului. Din
anul 2008 încoace, cifre mai mari de vânzări au fost înregistrate doar în anii 2011 şi 2008. Anul 2017 a continuat astfel şi mai pronunţat trendul de creştere pornit în anul 2016.
Cine şi cât a vândut?

Dacia este, în mod tradiţional şi firesc, lider la vânzările de maşini noi în Moldova, depăşind cifra de 1,000 de automobile vândute. Mai exact, Dacia a vândut 1,090 de automobile în ţara noastră, iar asta a însemnat o creştere cu peste 50% faţă de anul 2016. Judecând după faptul că modelele Dacia sunt atractive în special pentru flotele companiilor, putem deduce o încredere mai mare a companiilor autohtone de a investi. E curios, de asemenea, că 247 din aceste automobile au fost vândute în ultima lună a anului 2017! Logan şi Duster sunt de departe modelele cele mai vândute din gama Dacia.
Skoda şi-a fortificat poziţia a doua în clasamentul general, livrând 698 de exemplare pe parcursul anului. Dintre
acestea peste 200 au fost Octavia, altele 190 au fost Superb, încă 139 au fost Rapid şi aproape 100 – Kodiaq. Iar
în 2017 perspectivele mărcii sunt şi mai atractive, odată cu intrarea în forţă pe piaţă a noului SUV Karoq.
Hyundai ocupă a treia poziţie a clasamentului general, cu 615 automobile vândute pe parcursul anului 2017. Ca şi la ocupantele primelor poziţie, trendul este unul ascendent. Cele mai vândute modele sunt Tucson, Santa Fe şi Accent.
Pe locul 4 se clasează marca Toyota, cu 538 exemplare livrate, marcă ce a cunoscut un impuls important în vânzări datorită motorizărilor hibride, în special în gama SUV-ului RAV4. Acestea au înlocuit aproape exclusiv motorizările diesel ale modelului, iar fenomenul s-a răspândit şi spre celelalte modele ale mărcii.
Poziţia a 5-a este ocupată, tradiţional, de Mercedes-Benz, marca premium cu cele mai mari vânzări în Moldova. Mercedes-Benz a depăşit pentru prima dată cifra de 300 de unităţi vândute, mai exact 316, cele mai populare modele fiind familia GLE, E-Class şi GLC.
Pe locul 6 urmează Suzuki, cu un record absolut la vânzări, de 305 unităţi, fiind aproape de a-şi dubla vânzările din anul precedent. Două SUV-uri ale mărcii domină vânzările – Vitara şi S-Cross.
Locul 7 este ocupat de Ford, o altă marcă ce a cunoscut creşteri spectaculoase în anul 2017, de peste 70 la sută, până la un nivel de 220 unităţi. Focus a fost bestseller-ul mărcii, cumulând 140 dintre unităţile vândute, fiind urmat de Fiesta şi Mondeo.
Renault, ocupantul cele de-a 8-a poziţii, a înregistrat o creştere de aproape 80 la sută în vânzări, până la
o cifră de 218 unităţi. Cel mai bine vândut model al mărcii este, fireşte, Kadjar, urmat de Megane şi Captur.
KIA a marcat în 2017 o revenire pe piaţă şi a înregistrat 211 unităţi vândute pe parcursul anului. Cel mai bine vândut model e Sportage, urmat de Rio şi Sorento.
Volkswagen ocupă poziţia cu numărul 10 şi a reuşit să livreze 165 automobile în anul 2017 în Moldova. Passat e în continuare cel mai vândut model, Jetta a înregistrat creşteri importante, însă Tiguan-ul a dispărut din lista celor mai
bine vândute modele ale mărcii, întrucât noua generaţie Tiguan încă întârzie să apară în Moldova. Observăm, de asemenea, că toţi ocupanţii primelor 10 poziţii ale topului sunt pe creşteri faţă de anul 2016.
Pe următoarele 10 poziţii se clasează Nissan, BMW, Volvo, Land Rover, Mazda, Chevrolet, Audi, Ravon, Porsche, Lexus. La BMW Seria 5 a depăşit la vânzări tradiţionalul lider al mărcii – SUV-u X5. În vânzările Volvo domină modelele XC90 şi XC60. Mazda a înregistrat o creştere importantă la vânzări, cele mai bine vândute fiind SUV-urile CX-5 şi CX-3.
Chevrolet e în scădere pronunţată, fapt explicabil prin lipsa de modele cu adevărat noi, chiar dacă unele dintre modele au mai primit recent mai multe împrospătări. Ravon e o marcă nouă pentru piaţa noastră, fiind un succesor moral al lui Daewoo, produs în Uzbekistan şi mizând mai ales pe modele care ţintesc spre concurenţă spre Dacia, unele din ele beneficiind
şi de propulsie pe gaz metan, instalată din uzină.

Porsche a înregistrat de asemenea scăderi explicabile la vânzări, determinate de schimbarea de generaţii a bestseller-ului mărcii – Cayenne, care urmează să ajungă pe piaţă în acest an. Macan şi Panamera au continuat să facă vânzări bune.
Lexus a avut succes mai ales în gama SUV-urilor, toate cele 3 modele mai bine vândute fiind SUV-uri. Propulsia hibridă a avut şi aici un rol important, deşi Lexus are la polul opus şi 11 exemplare ale mastodontului LX vândute.

Peugeot şi Mitsubishi par să marcheze reveniri pe piaţă, în timp ce marca GAZ a furnizat exclusiv vehicule comerciale.
Interesant e şi faptul că, după câţiva ani de letargie, şi marca Lada a marcat creşteri în vânzări, cu un singur model vândut – Lada 4x4, cunoscută de noi toţi drept Niva.

Vânzările Jaguar au fost dominate de SUV-ul F-PACE, fapt care face lansarea mai compactului E-PACE şi mai importantă pentru perspectivele mărcii din următorii ani.
În 2017 au fost mai puţine picanterii în materie de vânzări, printre ele numărându-se un Cadillac CT6, un Bentley Continental, un Maserati Quattroporte, un Lincoln MKC, un Ford Mustang, câteva exemplare interesante de Porsche 911, precum şi câte un exemplar Mercedes-Benz SLC şi SL.
PiataAuto.mdIlie Toma
1
7,947
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!