Automobilele redacţiei: A doua iarnă pentru Ford Focus 1.0 EcoBoost, la peste 21 mii km parcurşi

Am intrat cu bine în sezonul de iarnă. Cu mult timp înainte de prima zăpadă, Focusul redacțional a fost echipat corespunzător cu strictul necesar pentru acest anotimp: anvelope de iarnă, lichid de parbriz rezistent la temperaturi joase, iar în portbagaj și-au găsit locul o perie de deszăpezire pentru geamuri și o pereche de mănuși.
Îmi place să conduc pe zăpadă, așa că prima ninsoare am așteptat-o cu bucurie. Nu am întâmpinat dificultăți în timpul șofatului, deși am fost precaut să-mi schimb maniera de condus pe anumite porțiuni de drum, unde era necesar. Spre exemplu, ca să ies din curtea blocului unde locuiesc, trebuie să urc la deal. Puțin după mijlocul lunii ianuarie, au cam dat ghețușurile prin capitală. Era suficient să cuplez treapta întâi și să las mașina să-și facă treaba, fără a apăsa pedala acceleratorului. Am observat că alți șoferi întâmpinau dificultăți la pornirea în pantă pe drumul acoperit de gheață. Așa că am decis să experimentez: am oprit mașina în mijlocul pantei, apoi am cuplat treapta întâi, și fără a apăsa acceleratorul, am luat încet piciorul de pe ambreiaj. Motorul a avut suficient cuplu pentru a demara fără nici un derapaj al roților, ajungând liniștit în vârful dealului. Cred că acest lucru se datorează și turbinei, ce oferă un cuplu mai mărit la turații joase, comparativ cu un motor aspirat natural.

Reamintesc că Focusul nostru este echipat cu o unitate pe benzină în 3 cilindri și un volum de 1.0 litri, livrând 100 CP și 170 Nm.
În articolul anterior menționasem că o să testez pe zăpadă comportamentul mașinii cu ESP-ul deconectat, efectuând manevre intenționate de a provoca derapaj, pentru a vedea diferența acestui sistem de siguranță când nu este cuplat. Cu părere de rău, nu am reușit să o fac. O să încerc la următoare cădere de zăpadă.

De multe ori am lăudat izolarea fonică a mașinii, și o voi face și în continuare. Am avut o situație în care conduceam pe un drum extra-urban, iar pasagerul din dreapta discuta la volan. La un moment dat, persoana de la celălalt capăt al firului a întrebat pasagerul unde se află, căci nu se aude nici un sunet de fundal și nu credea că era în mașină. Poate o fi jucat rol și tehnologiile mai performante de calitate a vocii, regăsite pe smartphone-urile de ultimă generație, dar cert este că izolarea fonică oricum este bună. Uneori când conduc la vale și se aud numai roțile, am impresia că mă aflu într-un automobil electric.
Dacă tot discutăm despre percepția din habitaclul mașinii, aș vrea să menționez și despre sistemul audio al mașinii. De obicei nu ascult muzica cu volum mare, dar uneori vreau să mă degajez, așa că măresc volumul. Sunetul este suficient de tare pentru boxele standard. La necesitate, poate fi reglat basul, pentru senzații mai puternice. Nu cunosc ce putere are, dar cred că pentru un automobil de familie, e mai mult decât suficient.

Portbagajul Focusului nu excelează. Fiind în caroserie hatchback, volumul total îl reprezintă 316 l. Pentru exploatarea zilnică este suficient, însă în cazul unor obiecte mai voluminoase, unica ieșire din situație este rabatarea banchetei spate, sau, cum am făcut eu recent – am depozitat o cutie mare tocmai pe scaunul pasagerului din față, deoarece în spate, chiar și rabatând scaunele, nu au încăput cutiile. Nici de-a lungul, nici orizontal.
La capitolul obiecțiilor aș vrea să menționez despre lichidul de parbriz. Atunci când e pe terminate și se aprinde indicatorul corespunzător pe panoul de bord, am realizat că rămâne o cantitate foarte mică de apă. Practic mai pulverizez de vreo două ori și gata - brusc nu mai este lichid. E un pic deranjant. Un alt lucru, pe care pur și simplu nu îl înțeleg, este pornirea automată a climatizorului. În anumite circumstanțe, creierul mașinii consideră că eu am nevoie de climatizor. Asta cel mai des se întâmplă atunci când cuplez aerul cald după pornirea motorului. Inițial crezusem că A/C-ul se include doar când învârtesc maneta la cea mai mare viteză (4), dar am observat că și la viteza 3 uneori se întâmplă asta. Care ar fi explicația, nu cunosc, dar mă deranjează de fiecare dată când se întâmplă.
În primul an de exploatare scriam că la temperaturi mai joase, se auzea un scârțâit în partea de jos a parbrizului. Acum pare că a dispărut, deoarece nu s-a auzit nimic iarna aceasta. Dar se pare că ștafeta a fost transmisă altor elemente. Am observat că la temperaturi mai joase, atunci când merg peste un limitator de viteză, se aude un scârțâit foarte puternic în partea din față. Presupun că ar fi ceva la elementele de suspensie. Dar subliniez, că numai la temperaturi joase se întâmplă. La service încă nu am reușit să mă duc cu această întrebare, și vă explic de ce. Am o amică ce deține un Ford Fiesta, procurat tot nou de la dealerul oficial. La ea este exact aceeași situație - la trecerea limitatoarelor de viteză, se aude un scrâșnet în partea frontală. Ea fusese la service pentru investigație, însă colaboratorii de acolo au informat-o că nu este ceva ieșit din comun, așa este construit automobilul din uzină și deci nu poate fi catalogat ca defect. Griji nu trebuie să-și facă, deoarece acest lucru nu provoacă careva dereglări în suspensie. Sau poate acest sunet se aude de la bara de protecție, nu știu. Din acest motiv nici nu am insistat să mă programez la service, deoarece nu aș vrea să pierd timpul în zadar, mai ales că experiența anterioară cu sunetul de la parbriz m-a făcut să înțeleg că în cazul unor astfel de deranjamente mai puțin obișnuite, nu prea se dorește implicare maximă pentru a fi înlăturată cauza.
La capitolul consum, aici desigur că Focusul excelează. După un parcurs de peste 6000 km de la deservirea tehnică, consumul mixt înregistrat este de 5.8 litri / 100 km. Menționez că în ultima perioadă s-a mărit, deoarece am condus mult în mediul urban. În orice caz, cu un plin al rezervorului eu fac în jur de 850-900 km. Nu uităm și de faptul că eu am un stil de condus mai lejer, schimbând treptele conform indicatorului de pe computerul de bord. De obicei mă strădui să fac plinul atunci când mai rămâne 1/4 din rezervor, dar nu întotdeauna reușesc să o fac, așa că uneori mai conduc până la limită. Indicatorul ce-mi amintește să realimentez se aprinde exact când mai rămâne un parcurs de 80 km. Am ajuns să cunosc comportamentul Focusului într-atât de bine, încât am încredere în informația afișată. Maximum am ajuns până la o autonomie de doar 14 km. Dar sunt mai mult ca sigur că mașina ar mai merge încă vreo 5 km după afișarea cifrei 0, deoarece când am ieșit cu ea din showroom, îmi indica tot zero, dar am reușit prin ambuteiaj să ajung la benzinăria dorită, care nu era prima de pe drum.
Până la ziua de azi am parcurs peste 21.000 km iar verdictul meu final față de această mașină rămâne a fi neschimbat – Ford a construit un model minunat pentru familiile tinere. Raportul preț-calitate este foarte bun și în pofida unor detalii minore sau mai puțin importante care mă deranjează, eu recomand acest model tuturor celor interesați. Dacă sunteți un potențial cumpărător și aveți mai multe întrebări, nu ezitați să comentați. O să vă răspund cu plăcere!
2
3,292
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!