Premieră: noua generaţie Mercedes-Benz A-Class (W177) a fost dezvăluită!

Noua generaţie Mercedes-Benz A-Class a fost dezvăluită aseară la Amsterdam şi, deşi păstrează o siluetă şi un concept de design apropiat predecesoarei sale, aduce într-atât de multe noutăţi tehnice şi multimedia, încât arareori putem să fim martorii unui model compact care să debuteze cu atâtea schimbări consistente.
Vorbind de design, partea frontală a noii generaţii A-Class preia noile linii evoluate de la noul CLS, realizând totodată şi o evoluţie armonioasă faţă de precedenta generaţie. A fost păstrată şi silueta de hatchback clasic, asta indicând oarecum că marea schimbare de siluetă de A-Class-ul care pleacă acum la pensie a fost un succes.
Totuşi, principala critică ce i se aducea precedentului A-Class viza spaţiul extrem de limitat pentru ocupanţii banchetei spate, iar noua generaţie şi-a crescut ampatamentul cu 30 mm şi şi-a reconfigurat aranjamentele interioare pentru a face mai mult loc ocupanţilor de aici.
Marele accent al interiorul este dat, însă, de debutul noului sistem multimedia al celor de la Mercedes-Benz, botezat MBUX – Mercedes-Benz User Experience. Despre el redacţia noastră v-a informat deja în detaliu, însă esenţa lui este într-o operare ultra-intuitivă şi ergonomică pentru utilizator, intuitivitate care se obţine inclusiv datorită unui gram de inteligenţă artificială, implantată în acest nou sistem multimedia, care învaţă comportamentul utilizatorului, obiceiurile lui, şi-i personalizează astfel soluţiile şi scurtăturile în interacţiunea cu el. Pentru milenialii de-a dreptul obişnuiţi cu tehnologiile de pe smartphone-uri, noul A-Class vine şi cu comenzi vocale pornite cu expresia „Hey, Mercedes”, similare expresiilor folosite pentru comenzi vocale la telefoanele mobile. E de prisos să vă mai spunem că noul model vine cu două display-uri uriaşe în faţă, unite vizual într-unul singur, exact ca la noul E-Class.
Odată cu noul sistem multimedia de pe A-Class a fost lansat şi un nou touchpad multifuncţional pe tunelul central, evoluat faţă de cel lansat acum câţiva ani şi implementat pe aproape toate modelele mărcii germane.
N-ar trebui să ne mire că noua platformă multimedia a celor de la Mercedes debutează tocmai pe noul A-Class. Germanii au făcut ceea ce trebuiau să facă, să pună accentul maxim pe tehnologii pe modelul cel mai căutat de cel mai tânăr segment al modelelor sale. Aşadar, n-ar trebui să ne mire nici faptul că cei mai mulţi vor cumpăra A-Class pentru design şi mulţimea de tehnologii de la bord şi mai puţin pentru ingineria dedesubtul capotei sau a aripilor, sau pentru plăcerea de a învârti volanul.

Aşa că noul A-Class mai pune accent pe o tehnologie importată pentru tineri: capacitatea de a se conduce semi-autonom în anumite situaţii., la fel ca şi S-Class facelift, de la care A-Class a împrumutat aproape toate tehnologiile posibile, dar multe dintre care vin, fireşte, drept dotări opţionale. Încă o dată se adevereşte ceea ce menţionam noi la o mulţime de modele premium mai compacte testate în ultimul timp – trendul producătorilor premium este de a scumpi modelele mai compacte pentru că se oferă întreaga paletă de tehnologii indiferent de dimensiuni, iar dimensiunea nu mai este o limită ierahică.
Noul A-Class aduce şi un concept nou de aranjament al planşei de bord la interior, care sare de la o generaţie la alta peste ceea ce se introdusese între timp la S-Class, C-Class, GLC sau alte modele ale mărcii. A fost păstrată doar logica liniei de butoane de pe consola centrală, însă per total se pune accent mult mai mare pe formele prizelor mari de aer, cu multe artificii de design pe ele, care sunt acum şi iluminate. Pe fundalul tuturor acestor artificii, abia de se mai zăreşte conturul normal al planşei de bord, care pare a fi asimetric.
Au fost rearanjate şi elementele de sunet, inclusiv în cazul sistemului opţionale Burmester, prezent pe versiunea de prezentare din primele imagini. Difuzoarele principale nu mai sunt poziţionate alături de comenzile de reglaje a scaunelor de pe portiere, mai aproape de zona urechilor şi a unei bune rezonanţe acustice, ci au fost coborâte înapoi la nivelul picioarelor, cum se întâmpla mulţi ani în urmă. Rămâne să vedem pe viu dacă aceste modificări vor afecta şi calitatea sunetului. Cert este că şi noul A-Class a renunţat la sistemul de top anterior de marcă harman/kardon în favoarea lui Burmester, tot mai prezent pe modelele Mercedes-Benz.
Am vrea să vorbim mai mult despre chestii mai băieţăreşti, mai curioase pentru cei ce vor să ştie şi ingineria maşinii, dar ca să nu lungim articolul ăsta prea mult, am decis s-o facem pe parcursul următoarelor ore într-un articol separat, unde vă vom spune chestii incredibile despre noile motoarele Mercedes-Benz, lansate odată cu noul A-Class.
0
2,202
GALERIE FOTO (29 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!