Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Tesla Model X este primul vehicul electric, care a traversat deșertul Sahara

Echipa croațiană de entuziaști, Team Tesla Powered by RWE, a parcurs cel mai mare deșert de pe glob la volanul unul Tesla Model X de serie. Cursa a avut loc în cadrul raliului Budapesta-Bamako, iar la volanul electrocarului s-au aflat doi afaceriști din Croația Sasa Cvetojevi și Oleg Mastruko.
Pentru a face față acestei încercări, echipa a fost acompaniată de cel de-al doilea automobil, un Dacia Dokker. Pentru a parcurge traseul care, evident, nu are în cale stații de alimentare cu energie electrică, la bordul celui de-al doilea automobil era transportat un generator special, pentru alimentarea SUV-ului electric. Uneori echipa mai apela și la energie electrică în sătucurile din preajma traseului.
Curios este faptul, că Tesla Model X a făcut față tuturor provocărilor, iar la un moment dat automobilul de suport a fost acel, care a avut nevoie de ajutor pentru a depăși o porțiune de drum mai complicată, fiind blocat în nisip.
În total, echipa a parcurs o distanță de circa 8,600 prin deșert la bordul Tesla Model X timp de 16 zile, iar SUV-ul electric a devenit primul automobil cu astfel de propulsie care a traversat deșertul Sahara.
0
206
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!