Au fost dezvăluite informaţii noi despre viitoarele modele din gama noii mărci Aurus din Rusia

Premiera primului model rezultat din proiectul "Kortej" conceput în 2012, a avut loc la inaugurarea preşedintelui Federaţiei Ruse la 7 mai curent. Primul model prezentat oficial a fost limuzina destinată preşedintelui, care a şi dezvăluit denumirea noii mărci din Rusia – Aurus, pe când modelul a primit denumirea "Senat", pe care o va purta şi viitorul sedan cu ampatament standard.
La scurt timp după premieră în presa rusească a apărut prima imagine cu interiorul modelului. Dată fiind platforma unică EMP-2, care este utilizată şi în dezvoltarea celorlalte modele din gamă – sedan, monovolum şi SUV, se pare că şi interiorul tuturor modelelor va fi unificat ca design, diferenţa fiind făcută de materialele de la bord, care ar putea varia în dependenţă de nivelul de echipare. Pozele publicate pe pagina RCI News pe o reţea de socializare din Federaţia Rusă prezintă înteriorul limuzinei Senat la etapa finală al asamblării. Interiorul se face dominat de tapiserie din piele şi spaţii pentru inserţiile din lemn, care vor ocupa o bună parte a interiorului, dacă e să analizăm imaginile digitale, care prezintă cele trei variante de tapiserie, care vor fi disponibile iniţial, care se vor distinge, de altfel, prin nuanţele materialelor.
Ulterior revista Autoreview a obţinut informaţii şi despre echipamentul tehnic de la interior. În special, presa a aflat că sistemul multimedia din limuzina prezidenţială nu suportă conectivităţi cu gadget-urile, iar asta pentru a evita scurgerile de informaţii. Ecranul color imens, amplasat pe partea de sus a consolei centrale nu este tactil, şi este accesat prin intermediul comenzilor de pe tunelul central. Cadranele de bord sunt digitale, dar realizate într-un stil clasic pentru practicism maxim.
Întrebat despre denumirile şi termenii de lansare în producţia de serie a modelelor Aurus, Ministrul Industriei şi Comerţului al Federaţiei Ruse Denis Manturov a declarat, că întreprinderea planifică să lanseze 3 modele, printre care un sedan, un monovolum şi un SUV, toate acestea fiind numite în cinstea celor 3 turnuri de la Kremlin: sedanul şi limuzina prezidenţială au primit denumirea "Senat", monovolumul se va numi "Arsenal", iar viitorul SUV, care se va alătura gamei Aurus şi cel mai târziu va primi denumirea "Komendant". Potrivit lui Manturov, întreprinderea rusească va da startul comenzilor pentru modelul Senat până la finele lunii august al acestui an, iar acesta va fi disponibil şi în versiune cu ampatament mărit pentru clienţii de rând. Lansarea monovolumului este planificată pentru anul 2019, acesta fiind urmat de SUV mai târziu.
Deşi nu a fost surprins pe drumurile publice niciodată, imaginile de patentă cu viitorul SUV au fost scurse în spaţiul web de mai multe ori. Totodată au fost publicate şi imagini cu prototipul de serie al viitorului Komendat, captat în unul din garajele speciale de stat, iar designul acestuia confirmă că toate cele trei modele vor dispune de un design standardizat.
Amintim, că proiectul numit de presa rusească "Kortej" a fost pornit în 2012, când institutul NAMI a anunţat dezvoltarea unei noi limuzine prezidenţiale de producţie rusească. Mai târziu s-a anunţat că NAMI dezvoltă o gamă de modele pe platforma unică EMP-2. Iniţial se planifica ca sub capota sedanului prezidenţial să fie instalat un benzinar V12 de producţie proprie, însă modelul final, care a participat la inaugurarea lui Vladimir Putin din acest an a avut sub capotă unitatea turbospirată V8 pe benzină, dezvoltată în comun cu inginerii de la Porsche. Debuturile oficiale şi startul vânzărilor modelelor de serie sunt planificate pentru a doua jumătate al acestui an, însă din cauza problemelor tehnice şi financiare lansarea ar putea fi amânată.
0
2,533
GALERIE FOTO (19 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!