BMW Eleganza Grand Tour: vom ajunge cu 2 motociclete şi 3 automobile la Concorso d'Eleganza Villa d'Este!

Apropiata noastră expediţie cu motociclete şi maşini, BMW Eleganza Grand Tour, va avea o destinaţie superbă, de apogeu, cum îi zicem noi.

După ce vom explora traseele epice alpine în lung şi-n lat şi vă vom delecta cu zeci de picanterii, vom ajunge şi în nordul Italiei, pe malul lacului Como, la renumitul Concorso d’Eleganza de la Villa d’Este, pe care-l vom mediatiza în detalii!
Concorso d’Eleganza de la Villa d’Este este cu siguranţă evenimentul cel mai exclusivist din lume, dedicat automobilelor de epocă! În acest an, evenimentul va lua startul în seara zilei de 25 mai şi va culmina pe 26 mai cu expunerea tuturor participanţilor şi petrecerea concursului de frumuseţe între automobilele de epocă pentru câştigarea marelui titlu. În fiecare an, aici se adună cele mai speciale automobile de colecţie din lume, însoţite de proprietarii colecţionari, care le expun cu mândrie. Evenimentul are loc din 1929 încoace, iar de 10 ani încoace BMW Group este cel care-l organizează, împreună cu Villa d’Este.

Redacţia noastră a mai fost de trei ori la acest eveniment exclusivist, iar în acest an avem onoarea să fim invitaţi de BMW şi să combinăm într-un mod unic eleganţa evenimentului cu Eleganza Grand Tour-ului nostru! Astfel, cele 3 BMW Seria 6 GT şi cele două motociclete BMW vor aduce un omagiu spiritului GT, plăcerii de condus şi eleganţei motorizate către finalul expediţiei!

În acest an, Concorso are loc cu motto-ul „Hollywood on the Lake”, iar participantele pentru marele premiu de frumuseţe au fost selectate din prisma conexiunii lor cu lumea filmului, de la primele pelicule mute până la cele pline de acţiune şi efecte de astăzi. Va exista şi o expoziţie separată, dedicată motocicletelor şi maşinilor din filme legendare, unde se vor regăsi exemplare din pelicule renumite – de la Mini-ul lui Mister Bean la vehiculele ce-au alergat în seria James Bond sau Mission Impossible.
Mai mult ca atât, BMW Group a făcut o tradiţie din a prezenta câte un concept de omagiu în seara de dinaintea concursului de Eleganţă – un automobil ce evocă un model glorios din istoria BMW şi o motocicletă cu un rol similar de omagiere! Noi vom asista la acel eveniment exclusivist din seara zilei de 25 mai şi tocmai de aici a derivat şi formula celor două motociclete din expediţia noastră – R 1200 GS, actuala cea mai populară motocicletă enduro travel, alături de R nineT un model creat în omagiul istoric al lui R80, care ermană astăzi eleganţă şi spirit GT adevărat. Iar lor li se vor alătura 3 automobile care pot fi însăşi definiţia spiritului GT – Seria 6 Gran Turismo.

Aşadar, expediţia asta va musti de aventură, eleganţă şi aventură elegantă, tratată frumos cu peisaje magnifice! Fiţi alături de noi, au mai rămas doar câteva zile până când, la 20 mai dimineaţa, ne vom pune cardurile Mastercard în desagă, şi vom lua cursele FlyUIA pentru a zbura la Munchen şi a da startul expediţiei!

Iar dacă vreţi să vedeţi pe viu modelele expediţionale între timp – daţi fuga în showroom-ul BMW Moldova din Chişinău, de pe str. Bucuriei 18a – pentru că veţi găsi acolo şi un minunat BMW Seria 6 Gran Turismo de o culoare bordo elegantă, echipat cu generozitate, dar şi ambele modele de motociclete particpante la BMW Eleganza Grand Tour: R 1200 GS (20,799 EUR) şi R nineT (17,156 EUR)!
1
3,502
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!