Duminică, 20 mai, dăm startul la BMW Eleganza Grand Tour! Care sunt cele mai intrigante componente ale expediţiei?

Au mai rămas ore numărate până când vom porni la drum în noua noastră expediţie, BMW Eleganza Grand Tour, care va fi şi prima expediţie în care vom avea şi motociclete, şi automobile. Mai exact, vom avea 2 motociclete – BMW R NineT şi R 1200 GS – cărora li se vor alătura o coloană din 3 BMW-uri Seria 6 Gran Turismo, în motorizări 630d xDrive şi 640i! Dar, despre maşini şi motociclete, v-am spus deja multe detalii. Nu v-am spus prea multe, însă, despre picanteriile care ne aşteaptă pe traseu!
Aşadar, din Chişinău în Munchen vom ajunge la bordul aeronavelor FlyUIA,, două aeronave mai exact, fiind vorba de o cursă spre Kiev, urmată de una spre Munchen. Duminică la amiază ar trebui să ajungem la Munchen, la uzina BMW, iar de acolo vom prelua şi toate cele 5 vehicule expediţionale! Şi chiar de duminică vom porni la drum!

Expediţia cu cele mai mici distanţe zilnice, ca să le putem savura plenar!

Cam toate expediţiile noastre de până acum însemnau distanţe zilnice de multe sute de kilometri, uneori 500-600, alteori chiar 800-900 km. Ba chiar am avut şi zile expediţionale când traversam şi mai mult de o mie de kilometri zilnic, or, ritmul galopant ne impunea să facem asta.
Acum, însă, graţie faptului că vom avea 2 motociclete, cu care nu vrem să circulăm pe timp de noapte, dar şi graţie faptului că avem totuşi un Grand Tour pe care vrem să-l savurăm în cel mai mic detaliu, în fiecare clipă a sa, avem cele mai mici distanţe zilnice din istoria călătoriilor noastre – cam 200-300 km! Asta ne va permite să savurăm mult mai mult condusul, dar şi să vă transmitem mult mai mult din senzaţiile de călătorie, LIVE, în reţele sociale şi pe GT.md / PiataAuto.md. Şi apoi, avem să trecem prin locuri atât de frumoase, încât ar fi păcat să trecem la galop prin ele!

O duzină de trasee montane epice, multe dintre ele de peste 2,000 metri altitudine!

Vom traversa cam o duzină de trasee montane, unele dintre ele legendare şi renumite, altele foarte puţin cunoscute, dar care promit să ne alinte cu privelişti care să ne inspire pe noi şi pe Dvs. la dorinţa de a călători în stil GT!
Printre traseele montane legendare şi renumite, pe care le avem fixate pe traseu, se numără Grossglockner pass, Stelvio pass sau mai puţin cuinoscutul, dar spectaculosul Passo Gavia, traseul căruia ajunge până la o altitudine de 2,621 metri!

Iar numărul traseelor mai puţin cunoscute, pe care le vom explora împreună cu Dvs. e şi mai mare, întrucât, în cele 10 zile în care ne vom afla în mişcare, vom parcurge peste 2,000 km de drumuri epice prin Germania, Austria, Italia de nord şi Elveţia – or, cu alte cuvinte, vom traversa munţii Alpi în lung şi-n lat!

Hotele în ton cu spiritul expediţiei. Idei pentru cei tineri şi activi!

BMW Eleganza Grand Tour va musti de eleganţă şi bun gust, pentru că nu putea fi altfel o călătorie în spirit GT veritabil! Da, spiritul GT înseamnă plăcere de condus cu tot ce vine ea de obicei, de la puterea motorului până la manevrabilitate, confort de călătorii lungi, dar şi o doză inevitabilă de calitate veritabilă şi eleganţă. O lume în care premium nu înseamnă opulenţă răsuflată, ci savurarea calităţii şi a micilor detalii, savurarea unui stil de viaţă sănătos şi deschiderea spre explorarea lumii în cele mai fascinante senzaţii ale ei.
Iar toată expediţia noastră va musti de această manieră. Am ales şi nişte hotele superbe pe traseu, dar care, toate împreună, nu totalizează nici cât o săptămână de vacanţă cu burta-n soare în Antalya, judecând după o cameră necesară unei familii sau unui cuplu. Aşadar, vrem să-i inspirăm şi pe cei tineri şi activi, indiferent de câţi ani arată calendarului lor. Vrem să-i inspirăm să exploreze lumea în stil GT, aşa că vă vom da detalii amănunţite despre locurile vizitate, hotele şi alte recomandări de călătorie! Ah, şi o altă picanterie e faptul că vom folosi doar carduri bancare Mastercard în această expediţie, pentru a savura libertatea călătoriei fără numerar. De această dată, Mastercard nu e doar cardul oficial al echipei noastre de aventurieri, ci un partener de inovaţie, punându-ne la dispoziţie un set de soluţii inovative bancare mult mai larg.

Video în fiecare zi! Foto în fiecare zi! Relatări în fiecare zi!

Vom avea cea mai talentată echipă de producţie alături de noi, aşa că vom putea să vă delectăm cu mult conţinut video, foto şi relatări în fiecare zi, atât aici, pe site, cât şi în reţelele sociale!
Marile relatări vom fi publicate dimineaţa, pentru ca să vă puteţi sorbi cafeaua matinală cu filmul zilei precedente, dar micile relatări spontane vor fi publicate într-un flux continuu pe reţelele sociale şi le veţi putea urmări pe hashtag-ul #EleganzaGT!

Duminică, 20 mai, porneşte marea aventură!

Desigur, lista noastră de picanterii e mult mai mare de atât şi cuprinde, spre exemplu, şi faptul că vom fi prezenţi în exclusivitate la Concorso d’Eleganza la Villa d’Este la invitaţia BMW Group, de unde vă vom relata în detaliu, sau faptul că cele 2 motociclete se vor duela cu cele 3 automobile din expediţie pentru a ne cuceri prin plăcerea de condus într-o asemenea expediţie. Motocicliştii au şi ei intriga lor, or BMW R nineT va avea de demonstrat că poate oferi senzaţii comparabil de plăcute la distanţe lungi cu fratele R 1200 GS.
Până atunci, dar şi pe parcursul expediţiei, toate modelele expediţionale, atât cele de automobile, cât şi cele 2 motociclete, pot fi admirate pe viu în showroom-ul BMW Moldova, aşa că daţi o fugă până acolo neapărat!

Şi nu uitaţi, au mai rămas mai puţin de 48 de ore până dăm startul marelui BMW Eleganza Grand Tour! Fiţi alături de noi!
0
4,075
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!