Noile motoare Suzuki vor fi create în colaborare cu Toyota

Cooperarea avansată a companiilor Suzuki și Toyota a început anul trecut. Companiile au semnat un contract de cooperare în mai multe domenii, precum vânzările, dezvoltarea și producția automobilelor. Primele rezultate ale cooperării vor fi dezvăluite în timpul apropiat – companiile intenționează să lanseze câteva modele noi comune, iar Suzuki se va alege cu o nouă gamă de motoare fiabile și eficiente, dezvoltate în comun cu Toyota.
Se anunță, că noile motoare vor fi extrem de eficiente și vor avea dimensiuni compacte, pentru modelele de mici dimensiuni specifice Suzuki. La dezvoltarea acestora va participa Toyota și compania Denso, ce aparține, parțial, concernului nipon, de altfel.
Ulterior, companiile vor continua cooperarea în mai multe domenii. De exemplu, companiile nipone au lansat o întreprindere comună în India, preocupată de dezvoltarea automobilelor electrice pentru piața internă. Ulterior diviziunea Toyota, ce poartă denumirea Toyota Kirloskar Motor (TKM) în India, își va mări gama de modele cu cuteva exemplare din gama Suzuki, probabil cu un design puțin retușat și siglele TKM. Totodată, rețelele de reprezentanțe auto Suzuki și Toyota de pe teritoriul Indiei vor coopera, comercializând modele din gama ambilor producători, fortificând prezența mărcilor pe piață. Ulterior, asemenea cooperare va începe și pe teritoriile altor țări, în special în țările Africii.
0
2,255
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!