Recomandarea Car Music de vineri, №1

După o serie de articole cu explorări şi sfaturi utile despre muzica pe care o puteţi asculta în maşină, despre ştirile, emisiune, podcast-urile pe care le puteţi asculta, ba chiar şi despre analize comparative cu sisteme audio din automobile, astăzi dăm startul următorului pas logic, printr-o serie de recomandări de muzică bună, recomandări pe care le vrem multe la număr şi publicate cel puţin o dată pe săptămână, înainte de week-end, vinerea, de acum încolo cât ne-or ţine forţele şi cât timp vom vedea un interes viu din partea Dvs., exprimat prin comentarii, păreri, aprecieri. Aşadar, căutaţi noi apariţii în fiecare vineri, iar în scurt timp vom crea şi o secţiune discretă pe prima pagină de site, pentru a le aduna acolo.
Ne gândim că cel mai bun format ar fi să facem câte trei recomandări de trei stiluri pe săptămână: o recomandare de muzică electronică, alta de jazz şi alta de rock, dar nu excludem că uneori am putea să ne mai abatem şi pe la alte stiluri. De asemenea, dacă aveţi şi voi sugestii de stiluri, scrieţi-le mai jos. Vor fi trei recomandări cu o descriere scurtă a impresiilor noastre, care ne-au determinat să vi le re recomandăm, veţi avea coperta albumului, denumirea şi, fireşte, numele artistului sau al formaţiei, pentru ca să le puteţi găsi uşor în bibliotecile muzicale digitale actuale şi să le experimentaţi. După ce le ascultaţi, sunteţi binevenit să reveniţi cu un comentariu şi impresii pentru ceilalţi cititori, ca să le faceţi alegerile şi mai uşoare.

Multe din recomandări vor fi mai de nişă, care ar presupune o anumită deschidere a ascultătorului de a explora noi orizonturi acustice, dar ne vom strădui să includem doar cele mai bune descoperiri, astfel încât un număr cât mai mare dintre cei ce ne vor urma sfaturile să rămână cu satisfacţia unei audiţii plăcute. Şi, pentru că vorbim de audiţii la bordul automobilelor în primul rând, nu excludem nici că ne vom gândi adeseori la o muzică potrivită pentru condus, pentru că şi explorările noastre vor avea loc de multe ori la volan. Şi, deoarece întrăm într-un sezon al călătoriilor, s-ar putea să ne lăsăm infectaţi şi noi de adierea călătoriilor de vară, când condusul plăcut e scăldat de lumina apusului de soare.
Aşadar, iată mai jos şi setul primelor 3 recomandări de astăzi.

Recomandarea Electronic:
Slove – Le Danse. 2011.

Dacă maşinile franceze sunt arareori printre cele mai recomandate, atunci muzica electronică franceză a ultimilor ani te poate lăsa fascinat. E şi cazul acestui album, lansat în 2011, care combină explorări de stiluri într-un amestec extrem de inspirat şi ritmat, iar ritmul sacadat, accentuat de un sunet asemănător cu slap-ul unei chitare bass, persistă pe parcursul întregului album, luându-şi apogeul unei nebunii urbane în piesa „Carte Postale”. E un album ce merită ascultat cap-coadă, la un sistem audio bun. Un album cu multă energie pentru condus.
Recomandarea Jazz:
Jamie Cullum – Twentysomething. 2003.

Arareori jazz-ul modern e atât de melodic, echilibrat şi în acelaşi timp inspirat. De cele mai multe ori vocaliştii buni de jazz de astăzi preferă interpretarea pieselor clasice, a cover-urilor, însă acest album demonstrează că e posibil şi altfel. Deşi conţine şi câteva cover-uri clasice, albumul aduce şi piese absolut noi, toate într-o atmosferă de jazz armonios, din care se savurează fiecare sunet. Piesa care poartă numele albumului, Twentysomething, e cu siguranţă cea mai energică dintre toate.
Recomandarea Rock:
Roger Waters – Is This the Life We Really Want? 2017.

Deşi Pink Floyd nu mai există astăzi în formatul său clasic, câţiva din membrii săi continuă să creeze şi să lanseze albume, unele din ele ridicându-se la valoarea lansărilor formaţiei originale. Este şi cazul acestui album, al cincilea lansat de Roger Water, care aduce un stil apropiat de cel pe care-l ştim la Pink Floyd, dar cu o inspiraţie nouă. E un album care se simte că s-a copt mult în mintea lui Waters, un manifest al său şi o explorare filosofică în versuri ce merită ascultate, acompaniate de ritmuri familiare de rock psychedelic, cu multă consistenţă acustică.
0
2,832
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!