Reportaj Concorso de Eleganza 2018, ep. 1. Titanii: praf, murdărie şi pericol

Sezonul de Formula 1 din acest a luat startul cu lansarea sistemului Halo, un soi de cuşcă pentru protecţia a căştii pilotului şi a integrităţii acestuia în caz de accident. Pe fundalul acestui sistem, piloţii, care alergau bolizi în cursă acum 70-90 de ani, par nişte nebuni care se jucau cu moartea.

Câteva din aceşti bolizi, ce alergau pe circuite de tot soiul, inclusiv cele acoperite cu prundiş, au ajuns în acest an la Concorso de Eleganza.

1. ISOTTA FRASCHINI FENC. Anul 1909.
Motor: 4 cilindri în linie
Cilindree: 1,327 cm cubi
Putere: 17 CP la 2,250 rpm

În lumea auto se consideră adeseori că Etore Bugatti a construit primul automobil uşor, dar performant, destinat exploatării pe drumurile publice, dar n-a fost chiar aşa. Creatorul Isotta, Giuseppe Stefanini, a construit întâi fenomenala maşină de curse Isotta Fraschini Tipo D, cu motor de 17.2 litri, iar în 1908 s-a gândit să construiască o maşină compactă, asemeni unui cart, folosind aceeaşi construcţie a motorului ca şi pe maşina de cursă. Modelul rezultat, FE Type, cântărea puţin peste 700 kg şi venise cu un motor de doar 1.2 litri, dar graţie unui arbore cu came inovaţional, dezvolta o putere generoasă pentru acele vremuri, de 18 CP. Cooptată cu greutatea mică, performanţele i-au garantat maşinii multe victorii în sporturile cu motor. Iar de aici până la o versiune destinată drumurilor publice, cea prezentată şi astăzi, n-a fost decât un pas. Apropo, Bugatti Model 13, lansat în 1910, avea aceeaşi construcţie a arborelui cu came, iar cum de s-a putut una ca asta, vă rămâne să intuiţi chiar Dvs...

2. BUGATTI 35. Anul 1925.
Motor: 8 cilindri în linie
Cilindree: 1,991 cm cubi
Putere: 90 CP la 5,000 rpm

Să iei o maşină de curse, s-o prefaci şi s-o transformi într-una de drumuri publice, poate părea o nebunie astăzi, dar au existat timpuri când asemenea lucruri erau tratate absolut normal. Acest Bugatii 35 şi-a început viaţa ca bolid de cursă, participând şi la cursa Targa Florio, fiind apoi livrat primului său proprietar din Elveţia. În 1927 acesta a revenit la uzina Bugatti, unde a primit un nou motor şi un nou număr de şasiu, fiind livrat din nou „primului proprietar” ca automobil nou. Ei bine, proprietarul nu s-a îndurat să nu-l pună la treabă în competiţii şi raliuri în noua sa viaţă, aşa că bolidul ăsta de 80 CP a văzut multe curse la viaţa lui, venind cu o istorie bogată la Concorso.

3. ALFA ROMEO 6C 1750 GRAN SPORT. Anul 1930.
Motor: 6 cilindri în linie, supercharged
Cilindree: 1,752 cm cubi
Putere: 102 CP la 5,000 rpm

Deşi a fost construită în anul 1930, această Alfa beneficia de un motor supraalimentat de 102 CP şi era capabilă alerge la viteze de peste 170 km/h! În acei ani Alfa Romeo însemna cele mai inovaţionale motoare, iar motorul lui 6C e o adevărată bijuterie, admirabilă şi la aproape 90 de ani distanţă.

4. ALFA ROMEO 8C 2300 MONZA. Anul 1933.
Motor: 8 cilindri în linie, supercharged
Cilindree: 2,336 cm cubi
Putere: 178 CP la 5,400 rpm

O Alfa Romeo de cursă, vopsită în British Racing Green... Asta nu se întâmplă prea des! Adevărul e că prima livrare a acestui exemplar a fost către un proprietar britanic, iar la doar 8 zile de la producţie maşina învingea deja prima sa cursă la Brooklands. Perindânu-se la câţiva proprietari mai departe, a stabilit recorduri de viteză pe circuit, a renăscut şi a dus chiar şi copiii la şcoală. Cu graţie şi stil, evident, că un asemenea motor n-are cum să nu producă efect.

5. BUGATTI 59. Anul 1934.
Motor: 8 cilindri în linie, supercharged
Cilindree: 3,257 cm cubi
Putere: 250 CP la 6,200 rpm

Maşina asta reprezintă încăpăţânarea lui Etore Bugatti şi felul în care îşi construia maşinile de cursă. Deşi concurenţii de circuit foloseau deja de multă vreme suspensiile independente şi frânele hidraulice, Etore se încăpăţâna aproape fanatic să rămână la soluţia suspensiilor cu bare şi a frânelor acţionate prin cabluri. Iar asta se poate vedea cu ochiul viu. Astăzi poate părea o nebunie, dar, paradoxal, creaţiile lui Etore încă mai erau competitive cu aceste soluţii deocheate, în mare parte datorită motoarelor. Bolidul ăsta scoatea 250 CP în anul 1934! Doar 8 asemenea maşini au fost construite, patru dintre care au rămas la echipa de curse Bugatti, inclusiv cel expus astăzi la Concorso. La 29 iulie 1934 pilotul Rene Dreyfus a şi câştigat Grand Prix-ul belgian cu ea. Acea zi trebui să fi fost una de mare satisfacţie pentru Etorre Bugatti...

6. TRIUMPH DOLOMITE B. Anul 1934.
Motor: 8 cilindri în linie, supercharged
Cilindree: 2,556 cm cubi
Putere: 180 CP la 5,000 rpm

În anii ’30 ai secolului trecut, modelele Alfa Romeo cu motoare supraalimentate erau considerate de departe cele mai bune maşini de cursă din lume, o părere împărţită atât de piloţi, cât şi de alţi producători. Însă nu şi de Donald Healey, director tehnic la Triumph, şi tot el proprietar al unei Alfa. Acesta şi-a pus în gând să creeze o paralaelă britanică a lui Alfa 8C 2300, iar rezultatul a fost acest Triumph Dolomite B. Exemplarul de aici e chiar cel în care Healey a participat la raliul Monte Carlo în 1935, însă după raliu, în Danemarca, Healey a suferit un grav accident cu ea, la o trecere de cale ferată. A restaurat apoi maşina şi a participat cu ea încă o dată în 1936, ocupând poziţia 7. Din cauza costurilor mari, doar 3 asemenea maşini au fost constuite.

7. LAGONDA LG45 RAPIDE. Anul 1936.
Motor: 6 cilindri în linie
Cilindree: 4,453 cm cubi
Putere: 145 CP la 3,800 rpm

În anii ’30 ai secolului trecut, viteza de 100 mile pe oră, sau 160 km/h, era considerată în o barieră de nedepăşit în lumea auto britanică şi fiecare nouă încercare de a o depăşi era privită ironic. Însă, în 1937, publicistul Alan Hess a alergat această Lagonda pe circuitul din Brooklands şi a atins 104.4 mile la oră cu ea, spărgând gheaţa vitezei. Cu un asemenea start glorios, exemplarul şi-a continuat cariera de succes în motorsport, participând la numeroase curse, printre care şi cursa de la Le Mans, din 1937.