Volkswagen Group va produce câte un milion electromobile anual până în 2025

Grupul Volkswagen intenţionează să atingă ţinta de 1 milion vehicule electrice vândute anual către anul 2025. Pentru atingerea acestui obiectiv, concernul va investi miliarde de euro în dezvoltarea tehnologiilor electrice şi a modelelor noi, iar miza principală este platforma modulară MEB, destinată automobilelor cu propulsie electrificată şi celor complet electrice, folosite de toţi producătorii din componenţa Grupului.

Germanii se aşteaptă la o creştere sporită pentru automobilele electrice în următorii ani, iar principalele pieţe de desfacere sunt considerate cea europeană şi cea chineză, iar cea din urmă indică un interes sporit pentru electromobile din partea consumatorilor în ultimii ani.
La finalul anului trecut Volkswagen a aprobat un plan de dezvoltare pentru următorii 5 ani, care prevede investiţii totale de peste 70 miliarde euro în dezvoltarea tehnologiilor electrice, cu ţinta de a transforma concernul german într-un lider absolut în segment, comercializând peste un milion de automobile electrice anual la nivel de concern. Un anunţ curajos în acest sens a fost făcut de către Christian Senger, şeful diviziunii e-mobility din cadrul Volkswagen, care a declarat că începând cu 2019, Volkswagen Group va lansa câte un model electric nou în fiecare lună sub mai multe branduri din gamă, iar către anul 2025 concernul va dispune de circa 80 modele electrice.
1
2,116
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!