Grupul Daimler a fost obligat să recheme 774 mii automobile din cauza emisiilor motoarelor diesel
13 Iunie 2018, 17:38
Ministrul transporturilor al Germaniei Andreas Scheuer a obligat cocnernul Daimler să recheme aproape 774 mii automobile dotate cu motoare diesel, comercializate în Europa, ca urmare a scandalului izbucnit acum cu câteva săptămâni mai devreme, când s-a aflat că Autoritatea Federală de Transport din Germania (KBA) a depistat 5 dispozitive ilegale folosite pe automobilele Mercedes-Benz, dotate cu motoare diesel, pentru trucarea emisiilor.
Şeful Daimler şi mai mulţi reprezentanţi de vârf a companiei au avut o întrevedere autorităţile germane în aceste zile, în încercarea de a risipi bănuielile, precum că Daimler ar fi folosit dispozitive ilegale pentru trişarea emisiilor motoarelor diesel. Se pare, însă, că convorbirile nu s-au soldat cu succes, iar Daimler a fost obligat să lanseze o campanie de rechemare a circa 774 mii automobile dotate
cu motoare diesel, comercializate în Europa, pentru înlăturarea problemei. Printre modelele afectate se enumeră sedanul C-Class, SUV-urile GLC şi G-Class şi monovolumul Vito.
Comunicând cu presa, şefii Daimler au refuzat să ofere detalii adiţionale, limitându-se la declaraţia, că convorbirile cu autorităţile germane au fost "constructive". Totodată, concernul german neagă în continuare că ar fi folosit softuri ilegale pentru trişarea emisiilor.

Campania de rechemare a unui număr de automobile atât de mare va genera, cu siguranţă, cheltuieli mari pentru concernul german, iar afară de aceasta, Daimler s-ar putea alege şi cu o amendă usturătoare, însă părţile nu au făcut declaraţii în acest sens la moment.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
1
2,280
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!