Record de vânzări pentru Mercedes-Benz: în creştere pentru 63 luni consecutiv!

Mercedes-Benz raportează noi recorduri de vânzări la nivel global. Luna mai a fost una de succes, cu o creştere de 2.3% comparativ cu acceaşi lună al anului trecut, fiind şi cea de a 63-a lună consecutivă de creştere a vânzărilor. Per total, în primele 5 luni ale anului producătorul german a comercializat 198,187 automobile în toată lumea, sau cu 5.4% în creștere, comparativ cu aceeași perioadă al anului trecut.
Cea mai spectaculoasă creştere de 12.1% în luna mai germanii au înregistrat-o în China, pe când în primele 5 luni ale anului creșterea în țara respectivă a atins un nivel de 36.8%. În Europa vânzările au cunoscut o scădere de 4.1% în luna mai, însă primele 5 luni ale anului au adus germanilor o creștere de 9% pe Bătrânul Continent. Din numărul total de modele Mercedes-Benz vândute în lume, o cotă de circa 350 mii exemplare le-a revenit SUV-urilor.
Anul trecut Mercedes-Benz a comercializat 2.4 milioane vehicule la nivel global, iar ținta pentru acest an este de 3 milioane, care va putea fi atinsă grație înnoirii gamei de modele, dar și creșterii producției, inițiate de Daimler. Printre cele mai noi modele, ce vor contribui la creșterea vânzărilor sunt noua Clasă A, CLS și G-Class, iar până la finalul anului este planificat debutul noului SUV GLE.
0
1,780
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!