Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Tot mai multe mărci îşi anunţă absenţa de la salonul auto de la Paris 2018. Saloanele auto devin istorie?

14 Iunie 2018 - 10:20
Ilie Toma
Au fost vremuri, în care saloanele auto reprezentau principalele platforme de prezentare a unor modele noi de maşini. În vremurile de demult, acele modele chiar îşi arătau formele pentru prima dată în public la aceste saloane auto, iar reacţia publicului era extrem de informativă pentru un producător – aplauze şi ovaţii sau atitudini rezervate şi critici. Jurnaliştii veneau la acele saloane auto şi aveau primii acces la aceste premiere, alergând mai apoi să le arate şi publicului larg, spunându-şi şi părerea despre ele. Unele reviste ieşeau peste câteva zile, altele peste câteva săptămâni, iar asta era o normalitate.
În epoca internetului, însă, lucrurile au început a avea o altă formă. Atunci când noi, cei de la PiataAuto.md, am început a frecventa saloane auto europene prin 2010, mecanica lor deja se schimbase. O mare parte din premiere erau anunţate de dinainte de producători, tot ei fiind şi cei care lansau online imagini şi detalii cu ceea ce urma să fie prezentat. Ajungând la salon, aveai avantajul de a vedea pe viu acele premiere şi de relata impresiile publicului.

În 2010 am fost şi la salonul auto de la Paris şi ne-am dat seama că organizatorii de acolo trăiau încă într-o altă epocă, fiind copleşiţi de mecanica lumii noi şi demonstrând o organizare oribilă. Am mai repetat experienţa în 2012, iar atunci ne-am spus că nu mai mergem niciodată la salonul auto de la Paris, întrucât e absolut inutil şi irelevant, putând să vă informăm mai bine din sediul redacţiei din Chişinău despre ceea ce se prezintă la Paris. Am mai continuat să mergem doar la Geneva şi Frankfurt, dar şi aşa observăm că aceste evenimente auto au început să lupte pentru supravieţuire între ele, iar tot mai mulţi producători încep a-şi limita participările la saloane auto.
Acum câţiva ani, Volvo a anunţat că va participa la câte un singur salon auto pe an pe fiecare continent, iar în Europa a fost aleasă Geneva. Reacţii similare au urmat şi de la alţii, mai mult sau mai puţjn categorice. Iar salonul auto de la Paris din 2018 pare să ajungă la un apogeu critic care-i pune sub semnul întrebării însăşi existenţa de mai departe a lui. Volvo nu va participa la ediţia din acest an a salonului de la Paris, evident, dar pe lângă marca suedeză mai sunt o mulţime de alte mărci care vor lipsi: Mazda, Opel, Nissan, Mitsubishi, Infiniti, Subaru. Acum o lună lista lor a fost completată cu un nume de o greutate enormă: marca Volkswagen, care va lipsi şi ea din capitala franceză. Lamborghini s-a alăturat acestei liste, însă va fi reprezentat printr-un stand organizat de showroom-ul local din Paris.

Mai nou, acum câteva zile lista absenţelor salonului auto de la Paris a fost completată şi de mărcile grupului FIAT – Alfa Romeo, Fiat, Jeep, iar Maserati va fi reprezentat simbolic într-o zonă exclusivistă izolată. Astfel, nu doar că ediţia din toamnă a salonului de la Paris va fi pustie şi irelevantă, dar s-a ajuns deja şi la un punct critic, când un număr atât de mare de mărci absente de la eveniment va pune cu siguranţă sub semnul întrebării existenţa de mai departe a evenimentului parizian.
Partea curioasă este că nu doar salonul de la Paris este subminat de asemenea absenţe. Pentru luna ianuarie a anului viitor de la salonul auto de la Detroit deja şi-au anunţat absenţa nume grele, precum Mercedes-Benz, Audi, BMW, Porsche Jaguar, Land Rover, MINI, Mitsubishi şi Mazda, iar lista lor încă se va completa cu siguranţă.

Am ajuns oare în punctul în care saloanele auto sunt pe care să devină istorie? Răspunsul pare a fi un da evident, iar această evoluţie nu e una care să ne facă nostalgici sau trişti, dimpotrivă. Pieirea acestei forme de prezentare a modelelor pentru public era oarecum previzibilă, iar asta înseamnă şi faptul că vom asista la multe remodelări de formate de comunicare a lumii auto în următorii ani.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter