(VIDEO) Duetul devine trio: PSA a prezentat versiunile utilitare ale noilor Berlingo, Combo şi Partner

Grupul PSA a prezentat versiunile utilitare ale monovolumurilor Citroen Berlingo, Opel Combo şi Peugeot Partner. Precum şi anterior, modelele cu siglă franceză împart între ele substratul tehnic, pe când modelul german este construit pe platforma francezilor pentru prima dată, precedentul Opel Combo fiind construit pe baza utilitarei FIAT. Duetul francez s-a transformat într-un trio franco-german, deci.
Premiera celor trei modele a avut loc în primăvara acestui an la Salonul Auto de la Geneva, atunci, însă, au fost prezentate versiunile destinate transportului pasagerilor. De această dată, grupul prezintă versiunile utilitare Berlingo Van, Combo Van şi Partner, identice din punct de vedere tehnic, dar cu design exterior diferit, realizat în conformitate cu limbajul stilistic al fiecărei mărci în parte, şi cu mici diferenţe la interior.
De menţionat, că versiunile utilitare Citroen Berlingo şi Opel Combo au primit în denumire sufixul Van, pe când modelul cu sigla Peugeot poartă denumirea cunoscută Partner, atunci când versiunea destinată transportului de pasageri a fost redenumită Rifter.
Modelele sunt identice cât tehnic, atât şi la interior – noile utilitare oferă un set de sisteme de siguranţă şi asistenţi, dar şi un sistem multimedia complex cu multitudini de conectivităţi, prezentat de un ecran tactil de 8.0 inch pe partea de sus a consolei.
Cel mai mult din acest trio la interior diferă modelul Peugeot, care vine cu arhitectura i-Cockpit, cu cadrane de bord amplasate deasupra volanului, pe când modelele Citroen şi Opel au cadrane de bord standard similare, cu computer de bord la mijlocul indicatoarelor de viteză şi turații.
Sistemul multimedia este opţional. Pe lângă varietatea posibilităţilor de interacţionare cu automobilul, acesta este compatibil şi cu gadgeturile prin conectivităţile Apple CarPlay şi Android Auto. Sistemele de siguranţă şi asistenţă pentru şofer includ sistemul de monitorizare a marcajului şi indicatoarelor rutiere şi a zonelor oarbe, sistem ed frânare automat, sistemul Grip Control (IntelliGrip în cazul utilitare Opel Combo Van) de prevenire a derapajului, asisten de urcare şi coborâre în pantă, asistent de rulare cu remorcă, sistem de monitorizare a stării şoferului şi faruri adaptive. Afară de acestea, cele trei utilitare sunt printre puţinele modele în segment, care pot fi dotate opţional cu un cruise-control adaptiv cu funcţia stop&go, care poate relua viteza chiar şi după staţionări de scurtă durată. O noutate este şi un head-up display, inclus în lista opţionalelor – raritate în segment.
Printre funcţii utile pentru transportarea mărfurilor, cele trei utilitare au incluse sisteme de monitoizare a încărcăturii, care va atenţiona şoferul în cazul depăşirii limitei admise de greutate la bord. Oglinda retrovizoare de la interior este substituită de sistemul Surround Rear Vision cu un ecran adiţional de 5 inch, care include două camere de luat vederi, una pe partea de sus a uşilor spate, şi una în oglinda retrovizoare din dreapta, care în tandem afişează o imagine detaliată.
Totodată clienţii vor avea de ales din multitudinea versiunilor disponibile din start pentru toate modelele. Astfel, utilitarele vor fi disponibile în versiunile Driver (cu accent pe confort) şi Worker (cu accent pe funcţiile utilitare), care vine cu o gardă la sol mărită cu 30 mm. La interior, în dependenţă de versiune, se vor putea adăposti de la 3 la 5 persoane.
Pe lateral, compartimentul de încărcare poate dispune de una sau două uşi sau poate fi lipsit în totalitate de acestea. Versiunea standard a utilitarelor măsoară circa 4,400 mm, ampatamentul constituind 2,785 mm. Însă nu va lipsi nici versiunea cu ampatament mărit, a cărei lungime atinge 4,750 mm, ampatamentul fiind de 2,975 mm. Utilitarele pot transporta greutăţi de până la 1,000 kg, iar volumul compartimentului portbagajului măsoară până la 4.4 m3 în cazul versiunii cu ampatament mărit.
Opel nu dezvăluie informaţii despre propulsoarele Combo Van, însă cel mai probabil acestea vor fi de origine franceză, identice celor de pe Berlingo Van şi Partner. Francezii au anunţat pentru utilitarele sale unitatea pe benzină 1.2 PureTech cu 110 sau 130 CP, în dependenţă de versiune, cuplată la cutia manuală cu 6 trepte sau la cea automată cu 8 rapoarte. Printre versiunile pe motorină se enumeră propulsoarele BlueHDi 1.5 cu 130 CP şi BlueHDi 1.6 cu 75 sau 100 CP. Ambele motoare se cuplează la cutii manuale şi automate.

Vânzările celor trei utilitare vor începe în toamna acestui an.
0
1,412
GALERIE FOTO (30 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!