(VIDEO) Prototipul Yandex cu pilot automat a parcurs aproape 800 km din Moscova în Kazan

Prototipul de teste dotat cu sistem de pilot automat dezvoltat de gigantul rusesc Yandex a reuşit să parcurgă în regim autonom un drum de 780 km de la Moscova la Kazan fără incidente! Călătoria a durat 11 ore, dintre care 99% din timp automobilul a rulat în regim complet autonom.
Pentru testele sale compania Yandex foloseşte prototipuri dezvoltate pe baza hibridei Toyota Prius+ (care a şi participat la acest test) şi compacta sud-coreeană KIA Soul. Anterior ambele prototipuri au fost testate un timp îndelungat pe poligoane speciale, pe circuite şi pe mici porţiuni pe drumurile publice urbane. De această dată, însă, prototipul creat pe baza monovolumului nipon pentru prima dată a participat la un test atât de îndelungat şi în afara oraşului.
Cea mai mare parte a testului Toyota Prius+ a parcurs pe traseul M7 "Volga". Călătoria a început dimineaţa şi a continuat timp de 11 ore. La locul destinaţiei din oraşul Kazan prototipul a ajuns după amurg. Potrivit reprezentanţilor Yandex, testul executat a oferit o experienţă enormă pentru întreaga echipă de dezvoltare, astfel încât pe traseul parcurs sistemul a rulat pe porţiuni de drum cu o calitate proastă a carosabilului şi marcajului rutier, iar timp de cele 11 ore prototipul a avut parte şi de condiţii climaterice nefavorabile.
0
1,533
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!