Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

ABT Sportsline prezintă primul program de tuning pentru noua generație Audi A7

Atelierul german de tuning ABT Sportsline prezintă primul program de tuning pentru coupe-ul cu 4 uși Audi A7, care de curând a pășit în cea de-a doua generație în cariera sa. Pentru proaspătul model tunerii au ales să aducă mai puține modificări la exterior, dar nu au uitat de substratul tehnic – motorul s-a ales cu un surplus de putere de 25%.
Exteriorul Audi A7 poate fi condimentat cu jante din aliaj FR sau GR originale ABT Sportsline cu dimensiuni de până la 22 țoli, însă jantele vor fi unicele elemente exterioare care vor distinge coupe-ul trecut prin mâinile celor de la ABT de modelele de serie, astfel încât tunerii nu au pregătit, deocamdată, un elemente decorative pentru caroserie, iar pe caroserie lipsesc chiar și inscripțiile cu denumirea atelierului.
Pentru un surplus de putere, specialiștii de la ABT Sportsline au dotat motorul versiunii 55 TFSI, benzinarul turboaspirat V6 de 3.0 litri, ce dezvoltă standard 340 CP și 500 Nm, cu unitatea de control proprie ABT Engine Control. Aceasta acompaniază unitatea de control originală, ci nu o înlocuiește în totalitate, iar grație acestui fapt clienții beneficiază în continuare de garanția pentru motor oferită de producător. Noua unitate de control aduce coupe-ului un surplus de 85 CP și 50 Nm, astfel încât Audi A7 cu primul tratament de la ABT Sportsline dezvoltă 425 CP și 550 Nm. Totodată, tunerii au evitat să dezvăluie caracteristicile dinamice.
Ulterior cei de la ABT Sportsline vor oferi un tratament similar pentru Audi A7 cu propulsorul turbodiesel 3.0 TDI, iar mai târziu vor veni câteva versiuni de-a dreptul demențiale, cu elemente aerodinamice exterioare și putere excesivă.
0
440
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!