Condimente sport pentru Toyota 86 cu ediția specială TRD Special Edition

Atelierul din cadrul constructorului nipon Toyota Racing Development (TRD) prezintă un nou pachet de condimente sport pentru Toyota 86. Coupe-ul nu s-a ales doar cu modificări exterioare în design, căpătând un aspect mai dinamic, dar a primit și modificări la suspensie.
Toyota 86 TRD Special Edition are la bază echiparea de top a coupe-ului, pe care o suplinește cu bare de protecție noi și praguri laterale. Modificările nu sunt menite nu doar să ofere un aspect mai dinamic coupe-ului, ci și asigură o aerodinamică mai bună. Totodată, pentru a nu fi confundată pe drumurile publice, versiunea specială se evidențiază prin siglele "TRD" și dungi multicolore pe aripile față și portiere. Siglele "TRD" își fac apariția și pe bara de protecție față și pe consolă la interior, de altfel. Exteriorul este finisat de jantele speciale de 18 țoli.
Majoritatea suprafețelor la interior au tapiserie textilă de culoare neagră cu elemente roșii. Părțile acoperite cu piele de culoare neagră dispun de cusături contrastante roșii. Coupe-ul standard dispune de cheie intelectuală, ce permite accesul la interior și pornirea motorului fără a utiliza cheia propriu-zisă. Proprietarul va fi răsfățat de echipamentele disponibile pe versiunile de top, precum sistemul de climatizare automat și sistem multimedia cu ecran tactil.
Frânele punții față au fost înlocuite cu frâne performante cu 4 pistoane, iar pentru puntea spate sunt prevăzute frâne cu 2 pistoane de origine Brembo. Ediția specială mai include amortizoare și arcuri mai rigide Sachs și sistem de evacuare din oțel TRD. Jantele vin echipate standard cu anvelope Michelin Pilot Sport 4 215/40 R18. Unitatea de propulsie a rămas, însă, fără modificări – benzinarul de 2.0 litri dezvoltă în continuare 208 CP și 212 Nm și se cuplează fie la o cutie manuală, fie la una automată, ambele cu 6 rapoarte.
Ediția limitată a fost creată special pentru clienții americani (în SUA coupe-ul poartă denumirea Toyota 86, pe când în alte țări acesta este cunoscut ca Toyota GT86). Versiunea de bază în SUA are un preț de 26,500 dolari, iar pentru versiunea TRD Special Edition clienții vor scoate din buzunar aproape 32,500 dolari. În total coupe-ul în ediție limitată va fi produs într-un număr de 1,418 unități.
0
1,862
GALERIE FOTO (27 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!