Hyundai prezintă Kona Iron Man Edition. Ediție specială dedicată Omului de Fier

Hyundai prezintă ediția specială dedicată fanilor filmelor și benzilor colorate cu Omul de Fier – Kona Iron Man edition. Ediția specială a SUV-ului este un nou pas în colaborarea celor două companii – deși Hyundai nu a participat la producția peliculelor din seria Iron Man sau The Avengers, unde rolul lui Tony Stark (Omul de Fier) a fost interpretat de Robert Downey Jr., colaborarea companiilor a început odată cu producția filmului Ant-Man and Wasp, unde pe parcursul filmului își fac apariția mai multe modele Hyundai, precum noile Santa Fe și Veloster.
Așadar, Kona Iron Man Edition este dedicată unui dintre cei mai cunoscuți eroi din universul Marvel. Kona nu a primit elemente exterioare noi, însă caroseria este acoperită cu mai multe nuanțe și inscripții, iar culorile de bază sunt un gri mat și nuanța specială Iron Man Red. Astfel, caroseria amintește de armura Omului de Fier care, însă, în loc de gri în cele mai multe cazuri poartă culoarea aurie. Pe portierele spate își face loc inscripția "Stark Industries" – compania producătoare de tehnologii și arme de ultimă generație, ce aparține protagonistului Tony Stark. Pe acoperiș este aplicat un desen cu casca Omului de Fier.
Interiorul combină culorile caroseriei prin elemente decorative de culoare roșie, atunci când majoritatea suprafețelor au o nuanță de gri mat. Însă cei de la Hyundai nu s-au limitat aici, iar head-up display-ul și computerul de bord dispun de prezentări grafice cu tematica Iron Man la pornirea/oprirea motorului: HUD-ul prezintă reactorul nuclear care alimentează armura, iar pe ecranul computerului de bord apare silueta eroului.
Premiera publică Hyundai Kona Iron Man Edition va avea loc la expoziția Comic-Con 2018, dedicată industriei de benzi colorate și filmelor pe baza acestora, ce va avea loc în câteva zile la San Diego. Producția ediției limitate va începe în luna decembrie a acestui an. Hyundai nu dezvăluie numărul exemplarelor produse, dar nici prețul acestora, însă cel mai probabil acesta va fi unul pe măsură, astfel încât crossover-ul include standard echipamente incluse în dotările de top, precum head-up display-ul.
0
2,479
GALERIE FOTO (5 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!