Mercedes-Benz a dezvăluit data premierei primului SUV electric de serie din istoria sa

Mercedes-Benz EQC va fi prezentat în premieră la un eveniment special de la Stockholm, la începutul lunii septembrie. Germanii vor prezenta primul său model electric de serie, creat special pentru a avea propulsie 100% electrică. EQC va fi lansat ulterior pe piață, unde va concura cu Audi e-tron, care-și va face apariția al câteva zile distanță de rivalul din Stuttgart.
Mercedes-Benz EQC va fi doar primul din cele 10 modele complet electrice, care urmează să fie lansate de germani pe parcursul următorilor ani. Cel mai probabil, după EQC în gama electromobilelor producătorului din Stuttgart va apărea compacta electrică EQA. În prezent, Mercedes-Benz EQC se află la etapa finală a testelor. Mai devreme SUV-ul electric a fost supus testelor de anduranță, inclusiv în condiții de caniculă extremă în Spania. Producătorul nu dezvăluie informații despre substratul tehnic și performanțele electromobilului, însă versiunea conceptuală a acestuia este propulsată de două motoare electrice cu o putere totală de 400 CP, iar bateriile de la bord sunt capabile să-i asigure energie suficientă pentru parcurgerea unei distanțe de 500 km. Cel mai probabil, versiunea de serie va indica caracteristici similare.
SUV-ul va fi dezvăluit la 4 septembrie curent la un eveniment special de la Stockholm, unde modelul va fi prezentat unui grup mai restrâns de persoane. Tot atunci germanii vor publica în spațiul web imaginile și informațiile oficiale despre noul electromobil. Premiera publică, unde toți doritorii vor putea face cunoștință cu noul EQC va avea loc la Salonul Auto de la Paris în luna octombrie a acestui an.
0
2,018
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!