Mitsubishi pregătește două modele noi în următorii doi ani, printre care un crossover ultra-compact

În cadrul Alianței Renault-Nissan constructorul Mitsubishi indică o creștere a vânzărilor și veniturilor. În primele șase luni ale acestui an compania niponă a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 21%, pe când veniturile au crescut cu 27%, iar profitul operațional cu 36.4%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Acest fapt se datorează lansării modelelor noi, dar și prezenței active în segmentul SUV-urilor cu versiuni hibride. Totodată, în cadrul Alianței, niponii intenționează să-și consolideze prezența în segmenul SUV-urilor cu dezvoltarea noilor modele.
Astfel, în viitorul apropiat Mitsubishi va prezenta noua generație a ultra-compactei Mirage. Modelul, însă, nu va mai fi un hatchback pe baza Renault Clio, cum se anticipa anterior, ci va renaște sub forma unui crossover compact. Modelul este prefațat de conceptul eX, prezentat încă în 2015, un crossover mai compact decât prezentul ASX. Mirage 2020 va avea un substrat tehnic comun cu Clio, având la bază platforma modernizată CMF-B. Unitățile de propulsie noul crossover le va împărți cu noua generație Nissan Juke – sub capota celor două mașini se așteaptă un benzinar turboaspirat, cu 3 cilindri, de 0.9 litri, turbodieselul 1.5 dCi, o versiune hibridă e-Power, iar mai târziu nu este exclusă apariția unei versiuni complet electrice.
O premieră mai apropiată va avea loc până la sfârșitul acestui an, sau în prima jumătate 2019. Niponii vor prezenta noua generație a monovolumului Delica, care va avea un aspect exterior inspirat de la conceptul XM, prezentat cu doi ani mai devreme, un design familiar întregii game Mitsubishi, deci. Noul monovolum va rămâne fidel tradițiilor, având o gardă la sol mărită, iar ulterior nu este exclusă apariția unei versiuni cu tracțiune integrală. Cu siguranță, însă, noua generație Delica va dispune de cel puțin o versiune hibridă.
0
1,905
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!