Producția SUV-ului electric BMW iX3 începe peste doi ani
10 Iulie 2018, 15:17
Producția primului SUV complet electric BMW iX3 va lua startul peste doi ani. Un anunț în acest sens a fost făcut de concernul german, care a semnat un nou contract de cooperare pe termen lung cu constructorul chinez Brilliance Automotive Group Holdings. Conform noului contract, bavarezii vor produce SUV-ul electric la uzina comună BMW Brilliance Automotive
(BBA) din China, de unde acesta va fi exportat pe celelalte piețe.

Cele două companii au început o cooperare fructuoasă în China acum 15 ani. Noul contract este valabil până în 2028 și prevede că companiile vor mări capacitatea de producție
a uzinei comune din China. În prezent, aceasta are o capacitate de producție de circa 400 mii unități anual, iar în viitor capacitatea va fi extinsă până la 520 mii automobile produse pe an. Astfel, germanii vor produce în China SUV-ul electric BMW iX3 și alte modele, importate până acum din exterior, în special din SUA.
Conceptul ce prevestește viitorul SUV de serie BMW iX3 a fost prezentat cu câteva luni mai devreme. Acesta este echipat cu un sistem de propulsie electrică cu 270 CP la activ, iar bateriile îi pot asigura o autonomie de până la 400 km.
Încărcarea rapidă poate suplini rezervele bateriilor în proporție de până la 80% în doar 30 minute.

Anul 2017 a fost unul de succes
extrem pentru bavarezi pe piața chineză, unde într-un singur an au fost comercializate circa 560 mii automobile, mai mult decât în Germania și SUA! Aproximativ 65% din automobilele comercializate în China au fost de producție locală, iar noul contract semnat cu Brilliance va asigura piața cu automobile de producție internă într-o proporție și mai mare.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
1,674
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!