Salonul Auto de la Detroit din 2020: expoziții la aer liber și evenimente desfășurate în înreg orașul

Acum cu aproape două săptămâni mai devreme se anunța despre o reorganizare de amploare a Salonului Auto Internațional de la Detroit din 2020 (NAIAS). În presă au apărut informații, precum că 2019 va fi ultimul an, când NAIAS se va desfășura în luna ianuarie, urmând ca din 2020 evenimentul să aibă loc în prima jumătate a lunii iunie. Acum, însă, organizatorii evenimentului nord-american vin cu precizări și detalii despre evenimentul din 2020.
Interesul din partea constructorilor pentru expozițiile auto internaționale este în declin – marii producători preferă să organizeze prezentări și evenimente proprii, dedicate strict modelelor și conceptelor sale, în loc să participe la evenimentele internaționale, de rând cu ceilalți producători, pregătirile pentru care necesită mijloace financiare adiționale. Astfel, cei de la NAIAS își doresc să mențină interesul pentru evenimentul său diversificându-și agenda de activități pentru zilele de expoziție.
Principalul scop pentru care a fost transferat evenimentul, a fost cel de a organiza activități și prezentări la aer liber, însă organizatorii expoziției nord-americane precizează, că evenimente dedicate industriei auto vor avea loc în întreg orașul Detroit. Totodată, evenimentele organziate la aer liber vor permite producătorilor să vină cu idei mai ingenioase în prezentarea noilor modele, iar organizatorii nu exclud desfășurarea unor curse. Prima expoziție de vară va lua start la 8 iunie 2020 și se va desfășura timp de o săptămână. Ulterior, următorii ani evenimentul se va desfășura în primele zile ale lunii iunie.
Printre alte avantaje ale transferului evenimentului este faptul, că acesta nu va mai concura cu expoziția de IT Consumer Electronics Show (CES), care are loc anual în luna ianuarie la Las-Vegas, expoziție, care se bucură de un interes tot mai mare din partea consumatorilor, dar la care aleg să participe și producători auto cu cele mai noi tehnologii din portofoliul său. Astfel, organizatorii NAIAS precizează, că constructorii auto vor fi supuși unor cheltuieli mai mici, dacă vor alege să participe la ambele expoziții, dar și vor fi scutiți de cheltuieli adiționale pentru salariați preocupați de organizarea expoziției în perioada sărbătorilor de iarnă.
0
1,753
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!