Unul din cele 25 prototipuri legendare Mercedes-Benz AMG CLK GTR va fi vândut la licitație

Casa de Licitație RM Sotheby’s va expune în vânzare unul din cele 25 prototipuri legendare Mercedes-Benz AMG CLK GTR produs acum 20 ani în urmă. Bolidul destinat drumurilor publice cu numărul de ordine "9", a rămas imaculat în cele două decenii de existență, indicând un parcurs de doar 1,440 km la bord.
Toate elementele caroseriei și substratul tehnic au fost păstrate în starea originală, inclusiv vopseaua de pe caroserie, tapiseria de la interior și unitatea de propulsie. Toate cele 25 exemplare au fost asamblate la uzina AMG din Affalterbach, Germania.
Versiunile destinate drumurilor publice au un substrat tehnic aproape identic bolizilor de curse, inclusiv unitatea de propulsie – motorul pe benzină V12 de 6.9 litri cu 612 CP și 775 Nm la activ. Supercar-ul este capabil să atingă viteza de 100 km/h în 3.5 secunde, iar viteza maximă se limitează la 335 km/h.
Totodată, pentru a oferi clienților un nivel de confort mai mare, comparativ cu mașinile de curse, toate cele 25 unități Mercedes-Benz AMG CLK GTR au fost dotate cu sistem de aer condiționat, ABS. Habitaclul a fost tapisat cu piele, iar portierele au primit panouri cu compartimente pentru depozitarea obiectelor personale.
Elementele exterioare sunt identice celor de pe bolizii de curse CLK GTR, cu excepția eleronului posterior, care pe modelele destinate drumurile publice este integrat în caroserie.
Exemplarul cu numărul "9" va fi vândut la un eveniment special în Monterey, California, între 24 și 25 august curent. Prețul orientativ este cuprins între 4.25 – 5.25 milioane dolari americani. Noul proprietar va primi, pe lângă supercar-ul legendar, întregul pachet de acte și setul de piese de schimb originale.
0
2,999
GALERIE FOTO (32 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!