Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

INP anunță desfășurarea operațiunilor de prevenire a accidentelor în toată țara pe parcursul lunii august

Inspectoratul Național de Patrulare (INP) anunță desfășurarea operațiunilor de prevenire a accidentelor rutiere pe parcursul lunii august pe întreg teritoriul țării. Până la sfârșitul acestei luni INP va desfășura mai multe acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere prin diverse metode, precum informarea cetățenilor dar și sancționarea șoferilor ce încalcă regulamentul.

La punctele de trecere a frontierei de stat angajații INP vor oferi tuturor șoferilor pliante informative despre riscurile de a conduce în stare de ebritate, cu viteză excesivă sau în stare de epuizare fizică. Drumurile cu risc sporit de accidente vor fi zilnic patrulate și supravegheate de angajații INP.
Totodată, INP amintește că au fost înăsprite sancțiunile pentru condusul în stare de ebrietate. Astfel, în dependență de gradul de ebrietate, șoferii pot fi cercetați contravențional, iar în acest caz riscă:
– Să fie privați de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 la 12 luni;
– În cazul în care șoferul a fost prins în stare de ebrietate pentru a doua oară în același an, acesta poate fi lipsit de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o perioadă de la 2 la 3 ani;
– În ambele cazuri permisul de conducere este ridicat pe loc și remis instanței de judecată, fără a fi eliberat un alt document provizoriu, astfel încât șoferul nu va putea conduce mijloace de transport pe durata procesului de judecată.

În cazul în care șoferii depistați în stare de ebrietate vor fi cercetați penal, aceștia riscă:
– Să le fie anulat permisul de conducere a mijloacelor de transport pe un termen de la 3 la 5 ani;
– Redobândirea permisului de conducere poate avea loc doar după 4 ani după emiterea hotărârii definitive, doar după susținerea repetată a examenului auto și doar cu condiția susținerii programului probațional antialcoolic și antidrog;
– Să fie supuși muncii neremunerate în folosul comunității;
0
277
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!