La Moscova are loc premiera publică a sedanului Aurus Senat

La Salonul Auto de la Moscova în aceste clipe are loc premiera publică a primului model din gama noului producător din Rusia – Aurus Senat. Cu această denumire noul constructor a lansat un sedan premium și o limuzină de lux, inclusiv cea prezidențială. Ambele modele vor fi lansate în producția de serie în scurt timp, fiind disponibile în versiuni standard, dar și în versiuni blindate.
Potrivit informațiilor ditribuite la momentul prezentării, până în 2020 noua companie va produce până la 150 automobile de diverse modele și versiuni. Tirajul limitat, de altfel, este condiționat și de prețul piperat pentru fiecare model, dată fiind apartenența clasei premium. Mai târziu Aurus va prezenta alte două modele – un monovolum și un SUV, executate în stilistica concepută de sedan și limuzină.
Printre curiozitățile prin care se distinge noua companie este și felul în care se vor deservi automobilele comercializate. În Moscova deservirea tehnică va avea loc la reprezentanțele abilitate oficial, însă tirajul extrem de mic de unități comercializate chiar și în decurs de câțiva ani face nerentabilă, din punct de vedere comercial, dezvoltarea unei rețele de reprezentanțe pe teritoriul Rusiei și în afara ei, astfel, modelele înregistrate în afara Moscovei vor fi deservite prin intermediul sistemului "Flying Doctors", care prevede deplasarea aeriană a specialiștilor abilitați din cadrul companiei, împreună cu echipamentul necesar, la locul înregistrării automobilului pentru deservire tehnică.
Startul vânzărilor sedanurilor și limuzinelor Aurus Senat a fost dat astăzi, odată cu premiera publică de la Salonul Auto de la Moscova, iar primele automobile vor fi livrate clienților începând cu luna ianuarie 2019. Premiera europeană a noului brand Aurus va avea loc în luna martie a anului viitor la Salonul Auto de la Geneva, iar ulterior compania va comercializa propriile modele nu doar în Europa, ci și în China, țările Africii și Americii de Sud.
Odată cu premiera publică a sedanului, reprezentanții Aurus au dezvăluit primele informații despre viitorul SUV Komendant. Producția acestora va începe la finalul anului 2019, sau la începutul anului 2020. Conform informațiilor preliminare, Komendant avea să fie prezentat la Salonul Auto de la Moscova din acest an, împreună cu sedanul Senat, însă ulterior compania a luat decizia de aamâna premiera. Cel mai probabil, acesta va fi prezentat în premieră publică la Salonul Auto de la Geneva din 2019. Totodată, din punct de vedere a substratului tehnic, Komendant va fi aproape identic sedanului, astfel încât toate modelele Aurus sunt dezvoltate pe o platformă modulară unică. Identice vor fi și unitățile de propulsie – benzinarul biturbo de 4.4 litri cu o putere de circa 600 CP, cuplat la cutia automată cu 9 rapoarte. Cât viitorul SUV, atât și sedanul debutat acum, dispun standard de tracțiune integrală.
0
2,431
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!