Start de comenzi pentru noua generaţie Mercedes-Benz Sprinter în Moldova
13 August 2018, 19:42
Noua generaţie Mercedes-Benz Sprinter a fost dezvăluită câteva luni în urmă, iar acum a ajuns şi la momentul startului oficial de vânzări în Moldova. Astfel, importatorul oficial Mercedes-Benz în Moldova, compania Grand Premium, anunţă startul comenzilor
pentru noua generaţie a legendarului model utilitar german.

Vă reamintim că noul Sprinter este construit pe o platformă tehnică absolut nouă, fiind şi primul Sprinter disponibil atât cu tracţiune spate şi integrală, cât
şi cu tracţiune faţă în versiunile incipiente. Modelul poate primi cutii manuale sau automate cu 9 trepte, o variaţie largă de lungimi şi înălţimi, precum şi mai multe variaţii de ampatamente şi sarcini utile de încărcare, nemaivorbind de mulţimea
de configuraţii în care este disponibil – camionetă de transportare marfă, microbuz transportare pasageri, camion cu benă sau şasiu.
Mai jos puteţi vedea o listă a motorizărilor disponibile, iar cei de la Mercedes-Benz Moldova vor fi bucuroşi să vă asiste cu mai multe informaţii despre orice combinaţie şi
versiune dorită, la numărul de telefon 022-809-600, sau în oricare din cele două showroom-uri Mercedes-Benz din Chişinău – Calea Orheiului 36 sau str. Varniţa 8.
Mai multe informaţii despre noua Mercedes-Benz Sprinter puteţi citi într-un articol special la această temă, publicat de redacţia noastră acum câteva luni.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, cu referire la Mercedes-Benz Moldova
0
3,614
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!