Sunete în mişcare: cum am ajuns în road trip cu Mercedes-Benz S-Class, în căutarea sunetelor perfecte?

Trăim în timpuri în care unele automobilele rescriu perfecţiunea, cu fiecare nouă generaţie sau actualizare. Aceste automobile pretind a fi perfecţiunea în mişcare, cu atenţie la fiecare mic detaliu şi cu filosofia de a-ţi crea un anturaj al perfecţiunii absolute în timp ce te afli la bordul lor. The Best or Nothing şi orice alt compromis e exclus. Mai ales când vine vorba de modelele de top absolut! Hm... Într-un singur alineat am folosit deja de 3 ori cuvântul „perfecţiune” şi nici n-am apucat să conduc nimic încă...
La fel ca-n filmele cu scenariu întortocheat, s-ar cuveni să întrerupem această primă scenă şi să tragem o cortină cu inscripţia „Vreo 3 luni în urmă”. Vreo 3 luni în urmă, sau poate chiar un pic mai mult, scriam o nouă recomandare de muzică bună pentru site, tot ascultând piese la un sistem audio high end de interior, alegând albumele care ar merita incluse în acea ediţie. Savuram sunetul excepţional de bun, care reproducea fiecare detaliu al ambianţei acustice.

Apoi, am urcat în Mercedes-Benz C-Class, mi-am conectat telefonul şi am pus continuarea albumului pe care-l savurasem anterior, pentru a-l asculta în timp ce conduc. În maşină sunetul era scos nu de sistemul audio de top al acestui model, ci de cel mediu, care e oricum extraordinar de bun. Conduceam şi-mi ziceam „ce sunet bun, totuşi, are Mercedes-ul ăsta! Maşinile din zilele noastre, datorită izolării fonice mult mai bune, datorită materialelor moi de la interior, dar şi datorită colaborării cu nume majore din industria acustică, reuşesc să-ţi ofere experienţe audio demne de cele mai exigente urechi.” În acel moment, m-am întrebat, scurt, cum ar fi să ascult acum aceeaşi piesă nu în C-Class-ul pe care-l conduceam, ci în modelul de top al mărcii germane, într-un S-Class proaspăt actualizat...
Apoi, seara, am deschis poşta electronică şi am primit un mesaj promoţional de la Montreux Jazz Festival – cel mai renumit festival de jazz din jumătatea asta a lumii numită, geografic, emisferă. Admiram festivalul ăsta de prin adolescenţă, că există de prin anii ’50 ai secolului trecut, cu mult înainte de a mă fi născut eu sau de a fi înţeles ce-o mai fi şi jazz-ul ăsta. Visam să merg vreodată, cândva, cel puţin la un concert al festivalului. Zic cel puţin la un concert pentru că în prezent festivalul ţine cam 3 săptămâni şi în fiecare zi au loc câte 3-4 concerte paralel, în locuri diferite şi e imposibil să le prinzi pe toate, mai ales că pe lângă jazz mai vin nume şi din alte lumi muzicale. Fusesem anterior în Montreux prin trecere şi vizitasem şi renumita cafenea Montreux Jazz Club, dar şi un alt loc cu semnificaţie din Montreux – strada Cazinoului, care a ars în 1971 când veniseră cei de la Deep Purple să concerteze acolo. „Datorită” acelui incendiu, a şi apărut piesa Smoke on the Water, iar dacă-i ascultaţi cuvintele, veţi auzi şi toată istoria piesei şi a incendiului.
Ei bine, mesajul pe care-l primisem mă lovise frontal şi ireversibil, punându-mă să acţionez neîntârziat. Festivalul din Montreux mă anunţa că anul ăsta, în iulie, în cadrul Montreux Jazz Festival, legendara formaţie Deep Purple avea să revină în Montreux, pentru un ultim concert din turul lor de adio. Mă năvăliseră gândurile şi ideile. Mă gândeam la muzica din maşină şi calitatea ei din zilele noastre. Mă gândeam la Mercedes-Benz S-Class, la Montreux, la Deep Purple şi la renumita marcă germană al cărei slogan e „The Best or Nothing”, cu sediul la Stutgart. Mă gândeam la sunetul curat de la bordul unui S-Class şi parcă mă şi vedeam conducând o limuzină prin Germania şi Elveţia, pentru a ajunge în capitala jazz-ului, savurând liniştea de la bord, sunetele curate, sunetul motorului şi al butoanelor acţionate discret.
Peste câteva zile cei de la Mercedes-Benz, din Moldova, au zis „hai s-o facem!”. Peste încă ceva timp şi cei de la Mercedes-Benz, din Stuttgart, au zis „hai s-o facem!” Sau, mai pe rockereşte fie zis, „let’s rock it!”, dacă tot urma să mergem la Deep Purple! Aşa s-a născut acest road trip, cu sunete în mişcare.

Un Mercedes-Benz S-Class S 450 4MATIC Long, pentru sunete în mişcare

Cei de la Daimler au fost cât se poate de generoşi cu noi şi cu ideea noastră şi ne-au oferit un Mercedes-Benz S-Class Long, în motorizare S 450 4MATIC, pentru acest road trip.
Aveam multe motive de a fi entuziasmaţi, pe lângă faptul că urma să mergem în Montreux cu el. Aveam un S-Class proapsăt actualizat, deci aveam limuzina de top a mărcii, aşa cum ne-am dorit, ba chiar am primit-o în versiune cu ampatament mărit. Mai mult ca atât, primisem o motorizare nouă, apărută odată cu facelift-ul, care ascunde sub capotă un motor cu 6 cilindri, dar nu mai e un V6, ci un motor cu 6 cilindri în linie, pentru că Mercedes-Benz a început deja migrarea la motoarele cu 6 cilindri în linie. Iar motorizarea asta e una mild-hybrid, oferindu-ne astfel şi ocazia unor experienţe tehnice noi foarte interesante.
Pe lângă toate, la bordul maşinii era prezent, fireşte, un sistem audio Burmester, care avea să ne ofere acele experienţe acustice de top, despre care vorbeam mai devreme. Oh, şi în momentul când ne aminteam de Deep Purple şi Montreux, simţeam că un vis de demult e pe cale să se împlinească într-un mod mai graţios şi mai frumos decât am fi putut spera vreodată!
Alex, camaradul nostru de expediţii, responsabil de poze superbe şi materiale video pline de viaţă, era alături de noi, la poarta uzinei Mercedes-Benz din Stuttgart. Ni se înmânaseră cheile de la S-Class şi ni se urase o experienţă de neuitat!
Da, dragii noştri, acesta e Mercedes-Benz S-Class-ul pe care l-am primit pentru acest road trip deocheat şi cu care am plecat să culegem sunete! Are 367 CP sub capotă, transmişi tuturor celor patru roţi, şi prinde prima sută în mai puţin de 5 secunde! Promite să ne alinte cu experienţe fascinante la bord, acustice şi nu doar acustice, pe parcursul întregului road trip! Cum a fost? Ce sunete am cules pe unde am ajuns? Cât de perfectă e, de fapt, limuzina asta de top a celor de la Mercedes-Benz? Cum e să călătoreşti mulţi kilometri la bordul lui S-Class? Urmăriţi-ne în continuare pentru noi relatări din „Sunete în mişcare” şi le veţi afla pe toate!
0
3,532
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!