Citroen a pregătit versiunea plug-in hybrid pentru crossover-ul C5 Aircross

Citroen pregăteşte lansarea pe piaţa europeană a celui mai mare crossover din gama sa – C5 Aircross. Deşi modelul abia îşi va face apariţia pe piaţa europeană la Salonul Auto de la Paris, acesta nu este, totuşi, un crossover nou, iar asta pentru că pe piaţa chineză C5 Aircross este comercializat de un an, din luna septembrie a anului trecut. Apropo, fără prea mult succes. De altfel, francezii au pregătit pentru clienţii europeni o premieră cu adevărat captivantă – versiunea plug-in hybrid a crossover-ului!
Citroen a dat startul comenzilor pentru C5 Aircross, deocamdată doar în Franţa. Preţul crossover-ului constituie pentru cumpărătorii francezi 24,700 euro – contra acestei sume clienţii vor primi un automobil în versiune incipientă, dotat cu propulsorul pe benzină 1.2 PureTech, cu 130 CP şi 230 Nm la activ. Versiunea PHEV va fi lansată mai târziu şi preţul acesteia, cu siguranţă, va fi unul mai piperat. Pentru început, însă, versiunea electrificată va debuta la Paris în calitate de concept.
Prototipul se distinge de versiunile standard prin inscripţiile de pe caroserie, prezenţa unui capac adiţional pentru priza electrică şi accentele de culoare albastră, în locul celor cromate la exterior, dar şi ornamente colore pe caroserie, care vor lipsi pe versiunea de serie. Setul de baterii ce alimentează motoarele electrice a fost amplasat în podeaua crossover-ului – acesta nu afectează volumul portbagajului (580/1,630 litri), însă a redus câţiva milimetri din garda la sol anunţată pentru versiunile standard (230 mm).
Anterior francezii au declarat, că C5 Aircross PHEV va fi dotat cu două motoare electrice, amplasate pe puntea spate – astfel crossover-ul va dispune standard de tracţiune integrală. Setul de baterii de 13.2 kWh poate asigura energie electrică suficientă pentru un parcurs în regim 100% electric de până la 60 km. Sub capota C5 Aircross PHEV se va amplasa benzinarul de 1.6 litri, iar în tandem cu motoarele electrice acesta livrează o putere totală de circa 300 CP şi 350-400 Nm! Impresionant, pentru un crossover compact hibrid! Consumul mediu va constitui circa 2 litri la 100 km parcurs.
Versiunea hibridă a crossover-ului francez se va lansa în Europa nu mai devreme de anul 2020. Francezii declară mândri, că în urma actualizărilor gamei de modele din ultimii ani, brandul Citroen a înregistrat o creştere a cererii de 9% în Europa, iar acest an este unul dintre cei mai de succes pentru brand. Către anul 2023 Citroen anticipează că circa 80% din gama sa de modele va dispune de versiuni electrificate, iar până în 2025 absolut toate modelele vor dispune de cel puţin o versiune hibridă.
0
1,619
GALERIE FOTO (4 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!