Detalii noi despre accidentul cu implicarea cortegiului lui Igor Dodon
11 Septembrie 2018, 13:12
La 9 septembrie curent cortegiul lui Igor Dodon a fost implicat într-un grav accident rutier pe traseul Străşeni-Călăraşi. În urma accidentului două automobile din cortegiu, inclusiv limuzina prezidențială Mercedes-Benz S 500 4MATIC, au fost grav avariate. Conform informațiilor distribuite de oficiali, accidentul nu a cauzat victime omenești, iar pasagerii de la bord s-au ales cu leziuni corporale ușoare sau de gravitate medie. Între timp, poliția şi Serviciul Protecţie şi Pază de Stat au venit cu reacții în acest sens.

Potrivit serviciul de presă al poliției, accidentul a avut loc din cauza derapării şi ieșirii pe contrasens a camionului de model Mercedes-Benz, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 40 ani. Camionul a tamponat limuzina prezidențială, care ulterior s-a răsturnat, iar ulterior a avariat SUV-ul Volkswagen Touareg al Serviciului Protecție şi Pază de Stat. Viețile participanților la accident, cât și a pasagerilor la bord sunt în afara oricărui pericol. Pe marginea cazului a fost deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.
În prezent nu se cunoaşte, dacă mijloacele transport angajate în serviciul de stat vor fi reparate, sau vor fi înlocuite cu unele noi, achiziţionate. Cheltuielile respective vor fi acoperite de mijloacele băneşti alocate de compania de asigurări, unde acestea au avut perfectate asigurări CASCO. Informaţii în acest sens au fost oferite de şeful Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Anatol Golea. Până atunci, Igor Dodon va circula cu un alt automobil.

Limuzina prezidenţială, de model Mercedes-Benz S 500 4MATIC a fost achiziţionată în vara anului 2012. Tot atunci au fost achiziţionate modele similare pentru şeful cabinetului de miniştri şi preşedintele parlamentului. Automobilele au fost livrate din Germania, iar preţul fiecăruia a constituit circa 5 milioane lei.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
2,615
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!