Noua generaţie Mercedes-Benz B-Class ar putea debuta în toamna acestui an

Noua generaţie Mercedes-Benz B-Class este tot mai aproape de debut. Noul monovolum va creşte în dimensiuni şi va adapta noul limbaj stilistic, conceptul de compania germană cu noile A-Class şi CLS. Potrivit unor informaţii neconfirmate la moment, B-Class ar putea marca premiera deja în luna octombrie a acestui an la Salonul Auto de la Paris!

Mercedes-Benz B-Class de generaţie nouă se pregăteşte de lansare – noul monovolum a fost surprins de "spionii" auto în timpul testelor finale în Marea Britanie. Noul B-Class va creşte în dimensiuni, comparativ cu modelul actual, oferind mai mult spaţiu celor de la bord şi la compartimentul portbagaj, dar şi un nivel de confort superior.
Conform planurilor iniţiale ale celor de la Mercedes-Benz, noul B-Class urma să fie produs în cel puţin două variante de caroserie – standard şi cu ampatament mărit, cel din urmă fiind capabil să adăpostească până la 7 persoane la bord şi să concureze direct cu BMW Seria 2 Grand Tourer. Ulterior, graţie cererii în continuă creştere pentru SUV-uri, germanii au luat decizia de a înlocui versiunea cu ampatament mărit B-Class cu un nou SUV – GLB. Potrivit informaţiilor preliminare, GLB va avea, însă, puţine tantenţe la nivel de design exterior cu monovolumul B-Class, acesta având un aspect exterior inspirat de la Gelandewagen.
La interior B-Class va primi materiale de calitate superioară şi o arhitectură similară noului A-Class, împreună cu tehnologiile de ultimă generaţie din portofoliul Mercedes-Benz, inclusiv sistemul de infotainment sofisticat MBUX cu ecran de 10.25 inch şi instrumentarul de bord digital de aceeaşi dimensiune (în echipările de top).

Lista motorizărilor noului B-Class va include propulsoare pe benzină şi motorină, dar şi versiuni mild-hybrid, cu sistemul EQ-Boost, şi versiuni plug-in hybrid.
0
1,539
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!