Premieră: Skoda Vision RS. Ce model viitor se va naşte din acest concept?

Skoda va aduce săptămâna viitoare la salonul auto de la Paris un concept extrem de important pentru marcă, atât prin prefaţarea unui nou suflu de design în segmentul compact, cât şi prin apropierea de producţie a tehnologiilor de propulsie hibridă.
Aşadar, noul concept Vision RS va veni cu un sistem de propulsie plug-in hybrid, ce va combina un motor TSI de 1.5 litri cu 150 CP la activ, cu un motor electric de 102 CP, iar puterea maximă combinată a acestora va fi de 245 CP. Cu un asemenea potenţial, Vision RS ar putea prinde prima sută în numai 7.1 secunde – indicatori demni de un model RS, or, nu în zadar conceptul poartă şi numele Vision RS.

E interesant şi faptul că prototipul vine cu o baterie de 13 kWh, datorită căreia va putea oferi o autonomie pur electrică de până la 70 km, iar reîncărcarea ei completă ar trebui să dureze până la 2 ore şi jumătate la o priză de mare capacitate.

Deci, e un semn clar că Skoda e tot mai aproape de a introduce propulsie hibridă pe modelele sale de serie, mai ales în lumina schimbărilor majore în cererea europeană pentru aceste tehnologii. Dar ce model se va naşte, totuşi, din acest concept?
Deşi vine într-o interpretare RS, cu putere comparabilă şi elemente sportive de design exterior şi interior, primul model care va deriva din acest concept va fi viitoarea Skoda Rapid, în caroserie de hatchback. Designerii Skoda menţionează, însă, că Vision RS va trasa liniile de design pentru toate modelele compacte apropiate ale mărcii, prin urmare am putea să vedem o evoluţie a conceptului şi pe viitoarea generaţie Octavia, dar şi alte modele compacte derivate.
1
2,474
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!