Săptămâna tomnatică ce tocmai s-a încheiat a fost marcată şi de condus pe timp de ploaie, dar şi zile însorite în ultima parte a ei. Nu ştiu cum faceţi voi, dar eu, când conduc pe ploaie, parcă tind să aleg muzică ceva mai verificată în timp, ori de un stil care rezonează
bine, ori un album ceva mai de demult, pe care-l ştiu bine şi pe care-l savurez deplin cap-coadă.
Iar setul de recomandări din această săptămână e dictat tocmai de această
predispoziţie ploioasă a unor albume care să-ţi facă episoadele de condus tomnatic cu adevărat plăcut. Iată-le, deci, cele 3 recomandări noi de astăzi:
Oh, albumul ăsta îl aveam în minte să-l includ în aceste recomandări încă de câteva luni buni în urmă şi abia acum, pe ploaie, când l-am reascultat, mi-am zis că nu mai poate aştepta. E un album genial ca şi creativitate de sunete, dar şi ca perfecţiune a lor. Deşi numele lui Nicolas Jaar pare a fi din nou francez, aşa cum se întâmplă de multe ori la capitolul electronic al acestor recomandări, avem de-a face, de fapt, cu un american, care concertează cu plăcere şi la Paris ori de câte ori are ocazia. Space is Only Noise nu este cel mai proaspăt album al lui Jaar, însă cu siguranţă e cam cel mai bun, fiind o explorare extraordinară de sunete, ritmuri, spaţialitate şi creativitate genială. De fapt, sunetele sunt atât de perfect generate, aproape inginereşte, încât e aproape obligatoriu să ascultaţi acest album la un sistem audio de calitate cât mai înaltă, pentru a-l savura cu adevărat. Daţi sunetul mai tare, echilibraţi frecvenţele să le auziţi pe toate şi savuraţi o călătorie acustică superbă!
Suspensia faţă a unui sedan german premium trebuie să fie un „double wishbone” proiectat ca la carte, ca maşina să fie plăcută în condus. Cea din spate – un multilink cât mai complex, preferabil cu măcar vreo 5 braţe care să se ocupe de fiecare forţă posibilă. După aceeaşi reţetă a rigurozităţii germane e creat şi acest album al quintet-ului ui Andreas Schmid. Quintet înseamnă tot 5 perechi de braţe la instrumente, iar în rezultat avem un jazz pe cât de clasic ca şi format, pe atât de savuros şi ritmat în a fi ascultat! Mult contrabas, percuţie excelentă şi în general unul din acele albume de jazz care nu poate decât să-ţi aducă satisfacţia că tocmai ai ascultat ceva superb de plăcut!
E un album într-atât de proaspăt, încât ar putea frige de fierbinţeală, iar în epoca CD-urilor fizice nici n-am spera să-l regăsim în magazine mai curând decât peste câteva săptămâni sau luni. În epoca serviciilor de streaming, însă, îl puteţi deja găsi şi asculta. Formaţia americană Thrice a evoluat mult în stilul muzicii pe care o creează de 20 de ani încoace, iar albumul Palms aduce un nou viraj de gen. Totuşi, albumul are în el deopotrivă o doză de dinamism tineresc şi zvăpăiat şi totodată o maturitate necesară pentru a fi savurat ca o creaţie apărută din inspiraţie. Poate nu chiar de la prima audiţie, însă Palms ar putea să vă tragă în lumea lui, alternând sunete şi ritmuri care se asortează bine condusului îngândurat de toamnă – fie că stăbateţi frunzele uscate de soare pe drum, fie că mergeţi printr-o ploaie măruntă nesfârşită.
