(VIDEO) Biodiesel din alge de mare, sună foarte curios şi pare a fi foarte realizabil

Cercetătorii de la Universitatea din Michigan, lucrează asupra unui proiect care va permite producţia motorinei ecologice din alge de mare.
O subvenție de 2 milioane de dolari de la Departamentul Energiei, a fost alocată pentru a suţine cercetătorii să dezvolte cu succes o metodă de recoltare a algelor și transformarea lor în combustibil care nu dăunează mediului climateric.

Oamenii transformă porumbul și boabele de soia în combustibil deja de ani de zile, dar aceste metode au o mulţime de dezavantaje.

Fiecare bob de soia și grăunte de porumb transformat în combustibil, este o sursă potenţială de hrană, care ar putea servi scopuri mult mai nobile, la fel este nevoie de o mulțime de terenuri pentru a cultiva aceste culturi, iar transportul lor de la fermă la fabrică pentru a le transforma în combustibil, iarăşi necesită mult combustibil.
Algele nu au niciunul din aceste dezavantaje, ele sunt cultivate de obicei în rezervoare speciale, care pot fi amplasate practic oriunde.

Algele sunt mai ieftine și cresc mai rapid decât porumbul sau soia, fiind perfecte pentru a fi transformate în combustibil. Și, bineînțeles, nimeni nu mănâncă alge.

Singurul motiv pentru care în prezent nu folosim alge pentru a face biodiesel, este pentru că nimeni încă nu s-a gândit cum să o facă.
0
1,959
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!