Accident lângă Chişinău: SUV vs. Kamaz, sau cum arată siguranţa automobilelor în zilele noastre

Un accident spectaculos a avut loc acum câteva ore pe traseul M2, aproape de intrarea în Chişinău. Pe cât de spectaculos, pe atât de trist, fireşte, ca oricare accident rutier.
La prima vedere, pare a fi o întâlnire dintre un Kamaz sovietiv şi un SUV modern în care Kamazul abia de s-a lăsat scuturat un pic, în timp ce SUV-ul va ajunge, cel mai probabil, să suporte reparaţii capitale şi de lungă durată, ori chiar să fie declarat daună totală şi înlocuit pe un automobil nou. Partea spectaculoasă vine din lipsa vreo unei bare din spatele Kamazului, spre deosebire de camioanele moderne, care ar fi împiedicat Renault-ul să contacteze direct cu roţile camionului şi astfel să ajungă a fi strâns între acestea şi benă.
Însă dincolo de acest spectacol aparent, accidentul arată elocvent ce înseamnă siguranţa unui automobil modern. Se vede că viteza de impact nu a fost mare, maşina reuşind să-şi reducă simţitor viteza iniţială, deteorările venind de la strângerea ei de către Kamaz. În acelaşi timp, în ciuda avarierii părţii frontale, montanţii lui Renault Kadjar au rezistat eroic, fără cea mai mică îndoitură, păstrând până şi parbrizul integru, fără nici o crăpătură, fapt care vorbeşte despre rigiditatea structurii modelului.
Şi, nu în ultimul rând, ocupanţii lui Kadjar, care purtau centura în momentul impactului, nu au avut de suferit câtuşi de puţin, nefiind nevoie de vreo îngrijire medicală. Îmi amintesc un accident similar din copilărie, cu un VAZ 2106. E de prisos să mai spun că şoferul acelui VAZ decedase, iar maşina fusese făcută „conservă”. Astăzi, chiar dacă aparent partea frontală a maşinii se deformează mai tare în multe scenarii de accidente, tocmai asta asigură absorbţia impactului, în timp ce celula habitaclului e mult mai capabilă să protejeze ceea ce contează cel mai mult – viaţa celor de la bord.
Noi zicem că, în acest accident regretabil cu Kamazul sovietic, Renault Kadjar a oferit cu adevărat o siguranţă de 5 stele la bord!
0
5,189
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!