Cele mai recente teste Euro NCAP cu 7 modele noi testate

Euro NCAP a publicat cele mai recente teste ale noilor modele Hyundai Nexo, Peugeot Rifter, Opel Combo, Citroen Berlingo, Lexus ES, Mercedes-Benz A-Class şi Mazda 6. Modelele au arătat rezultate foarte bune la seriile de teste de siguranţă, majoritatea din ele obţinând 5 stele, altele însă s-au ales cu 4 stele. Haideţi să vedem împreună, care şi ce nivel de siguranţă a atins
Hyundai Nexo este primul automobil electric cu celulă de hidrogen, testat de Euro NCAP. El a acumulat un rating total de 5 stele, însă a avut puncte slabe la compartimentul siguranţă pentru pietoni şi biciclişti, unde a acumulat un total de 67% din 100% posibile. Siguranţa pasagerilor adulţi a fost notată cu 94% din 100%, iar cea a copiilor cu 87% din sută.

Un grad scăzut de siguranţă au zona piciorului drept al şoferului, în timpul unui impact frontal cu acoperire parţială şi regiunea gâtului a pasagerului din spate, în timpul unui impact din spate.
Lexus ES la fel a luat 5 stele, însă siguranţa zonei bazinului pasagerului din spate, a avut de suferit mai tare, în urma impactului frontal cu acoperire totală, respectiv a fost notată cu o notă destul de joasă. Sistemele de asistenţă pentru şofer al modelului Lexus ES, au acumulat 77% din 100%.
Mazda 6 s-a arătat foarte bine la compartimentele de siguranţă pentru pasagerii adulţi şi copii, însă siguranţa pentru pietoni lasă de dorit, în timpul unui impact cu un pieton, zona bazinului al acestuia fiind protejată foarte slab.

În total, modelul Mazda 6 a acumulat un rating de 5 stele, fiind o maşină pentru familie cu o siguranţă înaltă.
Mercedes Benz A-Class, demonstrează a fi o compactă foarte sigură la toate compartimentele, acumulând un rating total de 5 stele. La capitolul sistemelor de asistenţă a şoferului, lucrul sistemului de menţinere a maşinii în bandă (Active Lane Keeping Assist), a primit o notă mai joasă, însă procentajul total acumulat de totate sistemele de asistenţă a şoferului fiind de 75% din sută.
Modelele Peugeot Rifter, Opel Combo şi Citroen Berlingo, sunt construite pe o platformă comună, având rezultate identice la testele de siguranţă. Ele au acumulat un rating de 4 stele, punctele slabe fiind siguranţa pentru pietoni şi sistemele de asistenţă a şoferului.

La compartimentul siguranţă pentru pasagerii adulţi şi copii însă, au acumulat rezultate foarte bune, în urma impacturilor fronatale, cu acoperire parţială şi completă. Rezultatele în urma impacturilor laterale şi din spate la fel au arătat că sunt suportate la un nivel înalt.
0
2,859
GALERIE FOTO (5 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (5 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!