REPORTAJ: Cum arată noul Mercedes-Benz Actros 2018 şi de ce e atât de revoluţionar? (FOTO, VIDEO)

Există saloane auto cu care ne-am obişnuit deja, precum cele din Geneva, Frankfurt sau Paris, unde sunt prezentate cele mai noi modele şi pe care noi le mediatizăm de mult timp încoace. Însă o dată la doi ani, în Hannover, Germania, are loc un altfel de salon, dedicat camioanelor, autobuzelor şi vehiculelor comerciale, iar în acest an redacţia PiataAuto.md, în parteneriat cu Mercedes-Benz Moldova, vă prezintă în premieră o serie de reportaje speciale de la salonul vehiculelor comerciale de la Hannover! Am observat că ştirile şi articole la asemenea subiecte, aparent foarte specializate, interesează un public extrem de numeros, tocmai de aceea, am decis să ne cumpărăm biletul de avion spre Hannover şi să vă aducem o serie de reportaje speciale.
Şi pentru că una din cele mai importante premiere a fost noul Mercedes-Benz Actros, începem anume cu el. Aşadar, cum arată noul Actros şi de ce e el atât de revoluţionar. În fond, actualizarea pe care o primit-o e ceea ce numit în lumea autoturismelor drept „facelift”, doar că schimbările şi tehnologiile noi, care s-au regăsit la bordul lui Actros, sunt atât de esenţiale, încât sunt demne de schimbarea unei întregi generaţii. De fapt, sunt vreo 60 de tehnologii noi! Vrem să intrăm în esenţa celor mai captivante dintre ele şi să vi le explicăm într-un limbaj cât mai clar.

Active Drive Assist – Mercedes-Benz Actros aproape că se conduce singur

Camioanele Mercedes-Benz sunt de mult timp într-atât de inteligente, încât fie îi sugerează şoferului un ritm de condus potrivit pentru o eficienţă maximă, fie operează un sistem de cruise-control inteligent, care ştie când camionul urcă în pantă sau se apropie de zone cu viteză redusă, astfel încât să se aleagă cele mai potrivite turaţii, să se facă uz de inerţie şi gravitaţie şi să se menţină camionul în cel mai eficient regim posibil de înaintare.
Acum, Actros aproape că se va conduce singur. Noul sistem Active Drive Assist poate oferi condus parţial autonom la toate intervalele de viteză, pentru prima dată într-un camion de serie. Sistemul poate, astfel, accelera, frâna şi manevra direcţia autonom. Deşi responsabilitatea pentru monitorizarea traficului încă mai rămâne în sarcina celui de la volan, noul grad de automatizare va uşura enorm de mult condusul, mai ales în situaţii monotone sau cu trafic foarte aglomerat.
Active Brake Assist 5. Frânare automată de urgenţă.

Mercedes-Benz a început implementarea frânării automate de urgenţă pe camioanele sale în 2006, iar de atunci şi până astăzi peste 230 mii de camioane ale mărcii au fost dotate cu diferite reiteraţii ale acestui sistem. Acum, pe noul Actros, sistemul îşi face debutul în cea de-a cincea generaţie a sa şi poate recunoaşte şi încerca să evite situaţii periculoase de trafic, precum coliziunea din spate sau chiar identificarea pietonilor care traversează în faţa camionului. În cazul depistării acestora, camionul va atenţiona şoferul sau chiar va aplica complet frânele, dacă e cazul.
Actros renunţă la oglinzi. De ce? Pentru eficienţă în consum!

Una din cele mai spectaculoase tehnologii de la bordul noului Actros e renunţarea la oglinzile clasice şi înlocuirea lor cu nişte camere de luat vederi, o tehnologie ce poartă numele de MirrorCam. De ce s-ar face una ca asta? Pentru a se reducere rezistenţa aerodinamică, fireşte, şi pentru a se obţine o eficienţă mai mare în consum! Iar pentru camioane, care produc profit atât timp cât înaintează, o asemenea soluţie tehnică poate însemna o diferenţă notabilă în profitul generat pentru transportator!
Iar pe lângă toate, pe viu aceste „oglinzi” digitale arată bestial, ca într-un film science-fiction. Pe din afară, te obişnuieşti repede cu imaginea unui camion fără oglinzile clasice urecheate. Pe dinăuntru, lucrurile sunt mult mai spectaculoase, imaginea preluată de camerele video exterioare fiind proiectată pe două display-uri mari, puse pe montanţii laterali. Mai mult ca atât, pe aceste monitoare apar şi nişte ghidaje grafice, menite să ajute mai bine la perceperea distanţelor dintre camion şi obiectele alăturate. Când camionul ia un viraj mai strâns, camera îşi schimbă unghiul automat, pentru ca şoferul să vadă mai bine partea din spate a remorcii şi să ia o traiectorie cât mai sigură. De asemenea, vizualizarea pe display-urile digitale poate fi activată şi în regim de staţionare, inclusiv noaptea, atunci când reproducerea va fi apropiată de regimul unei camere cu infraroşu.
Totuşi, aceste oglinzi reprezintă o dotare opţională, aşa încât cei mai conservatori vor putea opta în continuare pentru oglinzile clasice.
Sistem multimedia. Ca în limuzinele Mercedes-Benz.

Şoferii de camioane îşi petrec nenumărate ore la bordul camionului pe care-l conduc. Şi chiar dacă sarcina lor în zilele noastre este uşurată de tehnologii de asistenţă, ei merită interacţiune cu sisteme multimedia cu multiple posibilităţi, iar noul Actros aduce cam toate funcţionalităţile de pe limuzinele Mercedes-Benz în lumea camioanelor.
În faţa volanului există acum un display mare, informativ, cu toate informaţiile de condus, după modelul celui de pe ultimele autoturisme Mercedes-Benz. Aici sunt scoase, însă, informaţiile esenţiale pentru condusul unui camion, într-o formă clară şi informativă. Alături, pe dreapta, e poziţionat un display panoramic de dimensiuni comparabile, dedicat funcţiilor de eneterainment şi navigare. Acum până şi integrarea smartphone-ului e posibilă prin Apple CarPlay sau Android Auto! Mai mult ca atât, Actros poate beneficia chiar şi de iluminare ambientală, pentru o ambianţă mai tonifiantă pentru condusul de noapte. Aceeaşi iluminare poate avea un regim de iluminare în stil de „sufragerie”, oferind cabinei o ambianţă de odaie adevărată, aici putând exista şi o masă retractabilă pentru laptop.
Sistemul multimedia al lui Actros e conectat acum în permanenţă la serverele cloud specializate, asigurând conectivitate şi pentru aplicaţii specializate în uşurarea şi eficientizarea sarcinilor de transportare. Camionul va comunica şi starea sa tehnică, iar noile aplicaţii îl vor ajuta să-şi programeze mai uşor şi mai eficient eventualele vizite de mentenanţă sau stopuri pentru suplinirea unor lichide, astfel încât timpii de staţionare să se reducă. Timpul înseamnă bani, iar un camion produce bani doar atunci când e în mişcare!
Consum cu până la 5% mai mic

Iar atunci când e în mişcare, un camion trebuie şi să consume cât mai puţin, nu în zadar pomeneam mai sus de soluţii precum oglinzile retrovizoare. Per total, noul Actros e cu până la 3% mai eficient în regim de autostradă şi până la 5% mai eficient în regim extraurban în afara autostrăzilor.
Predictive Powerplant Control – mai mule informaţii procesate, mai eficient

Sistemul PPC (Predictive Powerplant Control) era prezent pe Actros şi înainte de facelift, dar acum şi-a îmbunătăţit funcţionarea pentru a fi şi mai eficient în viaţa reală. Sistemul procesează acum un număr mai mare de parametri din sistemul de navigare, astfel încât adaptează funcţionarea motorului şi a cutiei de viteze mai avizat, pentru o mai mare eficienţă.
Noi lumini LED

Să ne referim şi la aspectul exterior. Noul Actros poate fi recunoscut vizual pe dinafară după o nouă „semnătură” a luminilor LED de zi, diferită de cea anterioară. Luminile de bază din blocurile optice sunt xenon atât pentru faza lungă, cât şi pentru cea scurtă.
Axul spate poate fi acum ridicat pentru reducerea consumului

Versiunile cu mai multe punţi spate pot beneficia acum de o punte retractabilă, care poate fi ridicată când nu e nevoie de ea, pentru reducerea consumului. Această dotare nu e o noutate absolută în industrie, dar cu siguranţă se va dovedi utilă în anumite condiţii specifice de exploatare.
Motoare: de la 7.7 litri la 15.6 litri. De la 238 CP la 625 CP.

Actros a fost întotdeauna apreciat pentru gama sa mare de propulsoare, adaptate atât pentru versiunile cu sarcini mai mici, cât şi pentru cele mai grele munci, toate lăudându-se cu eficienţă admirabilă.

Motorul cu cea mai mică cilindree e OM 936, cu o capacitate de 7.7 litri. E disponibil în 5 versiuni de putere – 238 CP, 272 CP, 299 CP, 320 CP şi 354 CP.
În ierarhie urmează motorul OM 470 de a doua generaţie, cu o cilindree de 10.7 litri, disponibil în 5 versiuni de putere: 326 CP, 360 CP, 394 CP, 428 CP şi 455 CP.

Lista de motorizări e continuată de motorul OM 471, tot e generaţia a doua, cu o cilindree de 12.8 litri, disponibil de asemenea în 5 ipostaze de putere: 421 CP, 449 CP, 476 CP, 510 CP şi 530 CP.

În fine, ierarhia motoarelor e încheiată de motorul cu cea mai mare cilindree, OM 473, cu o capacitate cilindrică de 15.6 litri. Acesta e disponibil în 3 versiuni de putere – 517 CP, 578 CP şi 625 CP. Cuplul acestui motor e de-a dreptul impresionant, în toate cele 3 ipostaze – 2,600 Nm, 2,800 Nm şi 3,000 Nm respectiv.
Toate motoarele, menţionate mai sus sunt diesel şi au o arhitectură cu 6 cilindri în linie. La salonul auto de la Hannover a mai debutat şi un Actros cu propulsie electrică, dar despre el vom vorbi într-un reportaj separat.

Cerinţe speciale? Pentru toate există, cel mai probabil, un Actros potrivit. Chiar şi de 250 de tone!

Da, ca şi până la facelift, noul Actros a păstrat capacitatea de a se adapta unor cerinţe cu totul şi cu totul specifice, iar versiunea cea mai spectaculoasă e Actros SLT, care poate cumula, cu tot cu remorca sa cu o mulţime de roţi, o greutate totală de până la 250 tone. O asemenea greutate a necesitat şi adaptări ale cutiei de viteze, iar motorul posibil e doar celor de top, OM473. Ceea ce trebuie să reţineţi de aici e că, orice muncă specifică aţi avea, cel mai probabil există deja un Actros la care inginerii Mercedes-Benz s-au gândit să-l creeze, trebuie doar să-i întrebaţi pe consultanţii Mercedes-Benz.
Când poate fi comandat şi cumpărat?

Deja. Noul Actros e deja disponibil pentru comenzi în marea majoritate a showroom-urilor europene, inclusiv cele din Moldova. Mai jos găsiţi informaţiile complete de contact.
0
10,614
GALERIE FOTO (35 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!