Mazda CX-9 a ajuns în Moldova! Cât costă cel mai mare SUV al mărcii nipone?

Mazda CX-9 e un model dorit de multă vreme de fanii mărcii nipone din Moldova şi, deşi în UE acest model nu e disponibil, atunci când am fost la începutul acestui an la un test drive internaţional Mazda şi l-am întrebat pe şeful Mazda Europe despre disponibilitatea lui CX-9 în Moldova, dânsul ne-a declarat că nu vede nici un impediment în acest sens şi chiar ne-a promis că noul CX-9 va ajunge să fie vândut şi în ţara noastră.
Acum, în sfârşit, se întâmplă! Primele exemplare ale noii Mazda CX-9 au ajuns în showroom-ul Mazda, iar odată cu asta a fost dat şi startul oficial al vânzărilor lui CX-9 în Moldova.
Noua Mazda CX-9 e disponibilă în Moldova doar în dotarea de top absolut a niponilor – Revolution Top – care cuprinde dotări precum farurile full LED, jante de 20 de ţoli, iluminare ambientală, sistem de navigare, sistem audio BOSE cu 12 difuzoare, sistem de climatizare tri-zonal, hayon electric şi senzori de parcare faţă şi spate, precum şi habitaclu tapisat cu piele.
Sub capota noului CX-9 se află un motor turboaspirat pe benzină, de 2.5 litri SKYACTIV-G, dezvoltat pe baza ipostazei aspirate natural a aceluiaşi motor. Sub capota lui CX-9, acesta dezvoltă 231 CP şi 420 Nm pentru regiunea europeană. Motorul e cuplat la o cutie de viteze automată cu 6 trepte şi la un sistem de tracţiune integrală.
Fiind disponibilă doar într-o singură motorizare şi o singură dotare de vârf, preţul noii Mazda CX-9 în Moldova este de asemenea unitar şi fix: 42,900 euro.
Sâmbătă, 17 noiembrie, între orele 9:00 şi 15:00, va avea loc şi un eveniment de lansare a noului model în showroom-ul Mazda Moldova, de pe Calea Ieşilor 10, din Chişinău, la care sunt invitaţi toţi fanii Mazda şi doritorii de a cunoaşte pe viu noul CX-9.
0
5,603
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!