Serile de toamnă târzie par tot mai asemănătoare cu cele de iarnă, iar spiritul de sărbători bate deja la uşi. Prin urmare, încet-încet şi recomandările noastre săptămânale ajung să fie influenţate de această atmosferă în care poţi savura muzica fie în maşină, la cald, privind fulgii
de după geam, fie în căldura sufrageriei, cu un sistem audio bun, în timp ce sorbi o cană mare de ceai şi joci, eventual, o partidă de şah.
Astăzi venim cu trei noi ecomandări din ce-am descoperit noi recent şi ne-a părut într-atât de bun, încât merită să vă recomandăm audiţia şi Dvs.!
Da, cu doar câteva luni în urmă recomandam albumul Electronica 2 de Jean-Michel Jarre şi spuneam despre el că e poate cel mai bun creat de maestrul francez al muzicii electronice, dar acum Jarre ne-a dat pe spate cu un nou album, care-şi merită locul cu desăvârşire într-o nouă recomandare. Equinoxe Infinity explorează stiluri mai tradiţionale ale francezului, de aici şi partea de Equinoxe din denumire, cu aluzie la renumitele compoziţii din anii ’70. Dar albumul nu este doar o reinterpretare a unor teme erodate, ci dimpotrivă, la fel cum ne-a impresionat şi Electronica, aduce o originalitate şi o prospeţime rară pentru un creator de muzică veteran, precum Jean-Michel Jarre. Însă Jarre e francez şi e ca vinul, devenind, se pare, mai bun odată cu trecerea timpului. Albumul te copleşeşte într-o atmosferă specială chiar de la prima sa piesă – The Watchers – şi o ţine în ton similar de plăcut pe tot parcursul lui. Cu o singură excepţie, realizată de piesa numărul 6, Infintiy, care parcă săltată aici dintr-o cu totul altă lume, mai naivă şi mai neserioasă, şi-ţi dă un soi de nedumerire pe mijloc de album. Dar Jarre a mai avut asemenea explorări şi în trecut, aşa că-i iertăm acest salt ciudat din album de dragul genialităţii creaţiei în întregime.
Ăsta e exact albumul care poate fi ascultat în sufragerie, savurând sunetul în atmosfera caldă a unei seri de iarnă. Silje Nergaard e o vocalistă jazz norvegiană şi cine, dacă nu scandinavii, pot aprecia căldura unui cămin în toiul frigurilor iernatice. Albumul ăsta, lansat tocmai în 2001, rămâne a fi probabil cel mai bun al artistei şi poate fi ascultat cap-coadă, savurând un jazz armonios, încălzit cu o voce bună, fără a-ţi solicita deschiderea spre experimente de improvizaţii şi explorare a noi teritorii. Albumul ăsta e pentru serile când vrei ceva care se consumă uşor, când nu vrei să ieşi în frigul de afară şi-n explorarea de noi teritorii. Şi, necătând la formatul uşor prea clasic, e un album bun, care v-ar putea face să începeţi s-o placeţi pe Silje Nergaard, dacă n-aţi ascultat-o până acum.
Nu, nu, nu e vorba de ZZ Top, ci de ZZ Ward, şi nu e vorba de o formaţie, ci de o interpretă rock americană, care e foarte aproape de lumea Hollywood-ului. E încă proaspătă în lumea muzicii, având abia două albume lansate, dar şi-a făcut deja un renume din a fi foarte flexibilă în stilurile pe care poate să le interpreteze, de la rock, alternativ, blues, până la compoziţii ce aduc a pop curat. Multe din aceste stiluri sunt prezente şi pe acest album, dar asta nu-l face mai slab, ba dimpotrivă, doar că ar trebui să fiţi pregătiţi la ceva mai variat decât un rock curat. Şi fireşte, mare bonus vine la sfârşitul albumului, în piesa cu numărul 11, numită Ride. Ea e cu siguranţă „cea mai rock”, dacă am putea spune, şi dacă vă motivează să conduceţi maşina ca într-o cursă nu e de mirare – e piesa principală a filmului Cars 3! Aşa că ascultaţi-o cu sunetul dat mai tare şi încercaţi să rămâneţi în limitele vitezelor recomandate pe unde conduceţi!
