San Jose, California: Mercedes-Benz S-Calss cu autonomie de nivelul 4 şi 5 testat în calitate de transport public

Bosch și Daimler unesc forțele pentru a testa în condiţii reale, tehnologii de condus autonom de nivelul patru și cinci.
Germanii vor începe o serie de teste cu modelul S-Class, care va fi folosit în calitate de ‘’transport public autonom’’ în oraşul San Jose, California. Companiile au semnat un acord de parteneriat cu orașul, lansând un serviciu de transport public, care va fi oferit unei "comunități de utilizatori selectate" şi va activa în coridorul San Carlos-Stevens Creek. Ce înseamnă nivelurile de autonomie 4 şi 5?

Nivelul 4 presupune că vehiculul este capabil să conducă, să frâneze, să accelereze, să monitorizeze situaţia pe drum, să determine când să schimbe benzile, să întoarcă și să utilizeze semnale autonom.

La nivelul 4, sistemul de conducere autonom anunţă întâi şoferul, atunci când condițiile sunt sigure și numai atunci el este capabil să treacă vehiculul în acest mod. Sistemul de autonomie de nivelul 4 nu este capabil de a determina situații de conducere mai dinamice, cum ar fi ambuteiajele în trafic sau intrările pe autostradă.
Cel mai avansat nivel (în ceea ce privește implicarea umană) este autonomia de nivelul 5. Acest nivel de conducere autonom nu necesită absolut nici o implicare umană. Nu este nevoie de pedale, frâne sau volan, deoarece sistemul autonom al maşinii controlează toate sarcinile cheie cum ar fi, monitorizarea mediului și identificarea condițiilor de trafic complicate, de exemplu ambuteiajele.
0
1,615
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!