Sfidare suedeză? Volvo anunţă că nu prezintă NIMIC la salonul auto de la Los Angeles! (VIDEO)
28 Noiembrie 2018, 13:34
Volvo s-a făcut deja cunoscut în ultimii ani prin refuzul constant de a participa la majoritatea saloanelor auto, alegând doar 3 dintre acestea, în 3 regiuni ale lumii, la care e prezentă marca
suedeză – unul în Europa, unul în Asia şi altul în America de Nord.

Decizia lor de a refuza participarea la alte saloane a fost menţinută cu
stoicism pe parcursul ultimilor ani, dar iată că salonul auto de la Los Angeles aduce o poziţie şi mai curioasă a suedezilor, care anunţă că nu prezintă NIMIC la salonul de la Los Angeles!
Vă întrebaţi probabil, la ce bun să anunţi că nu prezinţi nimic, decât dacă vrei să sfidezi frontal o asemenea participare?

Cei de la Volvo au altă abordare, însă. De fapt, ei participă la salonul auto de la Los Angeles, având un stand dedicat, doar că la stand n-au adus intenţionat nici un automobil! Suedezii s-au săturat de maşini acoperite cu stofe, descoperite pompos în premiere declarate, avându-le în centrul atenţiei. E vremea schimbărilor, zic ei, când
felul în care oamenii percep automobilul e mult mai important decât însuşi automobilul. Prin urmare, întreg standul lor de la Los Angeles e dedicat acestei filosofii de percepţii. Ba mai mult, la stand există chiar şi locuri circulare, în care ar fi putut nişte maşini, unde sunt formate nişte construcţii cu textul THIS IS NOT A CAR (Aceasta nu e o maşină), un element-surpriză, zic suedezii.

Partea care o repetă în continuu Volvo în aceste zile e că industria auto e
într-o continuă schimbare majoră, iar această luare de poziţie a lor de la Los Angeles e un gest îndrăzneţ prin care vor să transmită publicului că Volvo a trecut într-o altă etapă de dezvoltare, o etapă de reflecţie a felului în care poate evolua cu adevărat mobilitatea, având curajul să se debaraseze de cele mai statornice lucruri care stăteau la baza industriei până acum.

Hm... Oare vor ajunge într-o zi şi showroom-urile să arate aşa?
PiataAuto.mdIlie Toma
0
2,212
GALERIE FOTO (5 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!