Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

(VIDEO) Road trip de familie, Ep. 5: Cu SKODA KAROQ, în Balcani. Muntenegru, marea dezamăgire

De obicei, toţi conaţionalii noştri, atunci când aleg să meargă în Grecia cu automobilul, o fac direct prin România şi Bulgaria. Noi, însă, am avut un road trip de peste 7,000 km cu Skoda KAROQ, care a trecut întâi prin Austria, Italia şi Elveţia, apoi Croaţia, iar ca să ajungi din Croaţia spre Grecia, traseul pe care-l poţi lua în calcul fie e exagerat de lung, fie trece pe coasta vestică a peninsulei Balcanice, prin ţări deocheate ca Bosnia şi Hezţegovina, Muntenegru şi Albania...
Şi nici măcar această rută, aparent mai scurtă, nu poate fi numită mică în numărul de kilometri pe care trebuie să-i parcurgi. Atunci când te uiţi pe hartă, peninsula Balcanică pare a fi nu prea mare, aşa, un colţ de Europă, dar de la un capăt al altul al ei poţi atinge cu uşurinţă vreo 1700 km.

În ultima noastră relatare, vă spuneam că poposisem în Croaţia, la nordul acestei ţări, într-un orăşel pe nume Opatija. Prin urmare, privind harta balcanilor, ne-am gândit să divizăm drumul spre Atena în două zile solicitante. În prima zi urma să mergem din Opatija spre Muntenegru, oprind într-un oraş pe nume Budva din această ţară, în care nu mai călătorisem anterior. Despre Muntenegru auzisem doar de bine până acum, inclusiv de la amici care călătoriseră anterior, care menţionau în special natura şi munţii frumoşi. Prin urmare, ne aşteptam la o ţară cel puţin la fel de frumoasă ca şi Croaţia.
Dimineaţa începuse în Opatija cu setarea sistemului de navigare spre destinaţie. Există o variantă de traseu mai rapidă, un pic mai spre interiorul peninsulei, dar noi am vrut ca, cel puţin partea iniţială a Croaţiei, s-o traversăm pe coastă, savurând priveliştea de condus. Prin urmare, a fost nevoie să setăm şi nişte puncte intermediare în sistemul de navigare, iar apoi am fost anunţaţi că aveam de parcurs vam vreo 675 km în această zi. Pare o distanţă moderată pentru ţările europene, însă autostrăzile aveau a fi în minoritate în această zi, iar deplasarea pe drumuri extraurbane de coastă nu mai e atât de rapidă.
Nu e rapidă, însă e extrem de savuroasă! Conduceam Skoda Karoq prin nişte privelişti absolute superbe, având întotdeauna marea alături şi un drum sinuos de coastă în faţă, pe care rulam. Iar frumuseţile continuă oră după oră. Îmi ziceam atunci că asemenea drumuri ar fi poate şi mai plăcute în condus cu un sedan cu tracţiune spate şi centru de greutate mai jos, spre exemplu, sau un coupe, sau un break, decât un SUV. Pentru că inevitabil centrul de greutate mai înalt şi micul ruliu existent în viraje îl face mai puţin savuros. Dar chiar şi aşa Skoda Karoq se descurca bine pe aici, datorită suspensiei multilink a versiunii 4x4 pe care o conduceam.
Au trecut vreo 3-4 ore bune de condus de coastă până am apucat să ieşim deja şi pe autostradă, pentru a mai accelera ritmul de condus. Pe coastă, pe ziua de azi, Skoda Karoq înregistrase o medie de consum de 5.9 litri/100 km, aşa plină cum era, pe aceste drumuri şerpuitoare. Pe autostradă, Karoq s-a relaxat şi mai mult, motorul diesel de 2.0 litri şi cutia de viteze automată DSG asigurând turaţii de exact 2,000 rpm la 140 km/h. Şi izolarea fonică rămâne a fi bună la această viteză.

Mi-am amintit că îmi doream să cumpăr aditiv AdBlue în această călătorie înainte de a intra în ţările „prea Balcanice”, aşa că la următoarea staţe peco am tras să alimentăm şi totodată să cumpărăm şi un vas de AdBlue. Era pentru prima dată de la achiziţia maşinii când trebuia să turnăm AdBlue. Mai aveam în rezervor lichid pentru vreo 2,500 km, dar până acasă aveam o distanţă mai mare de parcurs, prin urmare oricum urma să fie nevoie de acest lichid ulterior. Pe aici, prin Croaţia nu existau staţii OMV, aşa că pentru prima dată în această călătorie am făcut plinul la o staţie cu o denumire locală, dar care arăta suficient de curată şi civilizată.
O canistră de AdBlue de 10 litri ne-a costat cam 14 euro. Canistra, însă, n-avea pâlnia ei. Ne-am amintit că aveam o pâlnie de la o canistră pe care o cumpărasem de la Petrom Moldova pentru a o folosi drept rezervă de combustibil prin regiuni mai îndepărtate şi am folosit pâlnia de la acea canistră. Când turnaţi AdBlue în maşină, neapărat îmbrăcaţi-vă mâinile în mănuşi, pentru că acest lichid vă poate provoca iritaţii neplăcute la contactul direct cu pielea.

N-a mers tot lichidul în rezervor, în canistră mai rămăsese vreun litru şi jumătate cel puţin. Dar n-aveam un volum atât de mare disponibil în portbagaj ca să purtăm canistra după noi, aşa că am decis s-o lăsăm la staţia peco în urna specială.
Autostrăzile de pe aici sunt recent construite, fiind impecabile în stratul de asfalt şi destul de libere în trafic. Aşa că următoarele câteva ore au curs cu viteze mari şi constante, iar Skoda se descurcă încrezut şi la asemenea viteze de croazieră. Fireşte, consumul mediu a mai crescut un pic din cauza viteze, trecând uşor de 6 litri, mai ales că autostrăzile treceau prin zone muntoase şi aveau multe urcurşuri de nivel. Şi apoi, având atâta amar de drum în faţă, nici nu conduceam cu exces de eficienţă în această zi.

Când am ieşit de pe autostradă, am dat peste un relief de platou de o frumuseţe ameţitoare, prin acest capăt de Croaţie. E în jurul oraşului Ploce, în segmentul apropiat de hotarul cu Bosnia şi Herţegovina. Da, uneori aceste privelişti te fac să înţelegi că uneori n-ai nevoie de un sportcar sau de cel mai plăcut în condus model pentru a avea parte de un episod de condus atât de savuros! Extraordinare locuri de călătorit cu maşina!
A urmat vama cu Bosnia şi Herţegovina şi, spre mirarea noastră, traversarea vămii a durat mai puţin de 5 minute, deşi Bosnia nu e ţară UE. Noi aveam de trecut o fâşie scurtă, însă, pentru a reintra în Croaţia, în enclava ei din regiunea Dubrovnik. După ce merseserăm vreo 5 minute prin Bosnia şi Herţegovina, sistemul de navigare ne arăta deja că ne apropiem de vama cu Croaţia. Prea scurtă fâşia asta! Dar Bosnia şi Herţegovina pare frumoasă în această fâşie a ei.

Apoi a urma o nouă porţiune de Croaţia, până spre Dubrovnik. Am avut parte de un relief diferit, dar nu mai puţin frumos! Am intrat niţel şi în Dubrovnik, pentru a vedea măcar un pic acest renumit oraş croat, iar după aia am continuat să ne deplasăm spre Muntenegru. Am oprit şi la un comerciant de pe marginea drumului să luăm un harbuz şi nişte fructe, într-atât de autentic şi plăcut părea totul.
Porţiunea asta am trecut-o când soarele se pregătea de apus şi ne gândeam în acel moment că tocmai avem parte de acel scenariu pe care şi-l imaginează toţi când vorbesc de un coupe sau o decapotabilă, pe care s-o conduci vara, pe coastă, la apus de soare! Şi trebuie să spunem că o asemenea experienţă e plăcută şi cu un SUV precum Skoda Karoq, cu toată familia la bord.
Dar, la drept vorbind, eram tot mai convins că în asemenea părţi ale lumii n-ai nevoie de fapt de un SUV, de garda lui la sol înaltă, de tracţiunea aia integrală şi de multe alte atribute. Pur şi simplu cari prea mult după tine, când poţi avea totul împachetat mai plăcut într-un break sau într-un sedan. Poate nu e la fel de în trend ca SUV-ul, dar break-urile ar putea oferi mult mai multe în asemenea călătorii, în zone civilizate.

Nevoia SUV-ului aveam s-o simt, însă, foarte curând. Se lăsă de seară când am ajuns la vama cu Muntenegru şi mai aveam câţiva zeci de kilometri doar până în orăşelul Budva. Aici traversarea a durat mult, în stilul vămilor estice. Când ne-am văzut trecuţi, apusul era pe sfârşite.

Şi nu ne-a luat decât vreo 10 minute să înţelegem că am nimerit într-o cu totul altă lume şi altă civilizaţie. Şoferi extrem de agresivi în trafic, pentru care regulile şi siguranţa sunt departe. Situaţii periculoase, haos pe alături de drum, totul mirosea a iz balcanic clasic, în formă agravată.
Pe deasupra, ne mai şi mişcam încet de tot. Ne-a luat mai mult de o oră să trecem vreo 40 de km, iar pe măsură ce înaintam, Muntenegru părea un colţ tot mai ciudat de lume. De fapt, toate sunt ciudate în ţara asta, când te apuci să afli mai mult despre ea. La o suprafaţă mai mică de 14 mii km pătraţi şi o populaţie de peste 600 mii locuitori, Montenegru se încăpăţânează să folosească moneda euro drept valută proprie, deşi nu e parte din Uniunea Europeană. Ţara a fost avertizată în repetate rânduri de UE să nu facă acest lucru, dar celor de aici nu prea le pasă de permisiunea celor care emit, de fapt, moneda, aşa că o folosesc în continuare fără să ceară voie.

Şi dacă vă părea vreodată că oamenii din Moldova au probleme de clarificare a identităţii, atunci n-aţi auzit de încurcătura din Muntenegru. Limba folosită aici e numită oficial muntenegreană, dar e un mix de asemănări între limbile ce circulă în Serbia, Bosnia şi Croaţia, pentru că oamenii din aceste ţări se pot înţelege între ei în aceeaşi limbă. Mai mult ca atât, în 2009 parlamentul muntenegrean a adoptat o decizie prin care limba muntenegreană poate folosi paralel două tipuri de grafie – chirilică muntenegreană şi latină, ambele cu statut şi drepturi egale şi, fireşte, cu nişte caractere suplimentare specifice. Aşa că în Muntenegru te rătăceşti în inscripţii şi nu prea înţelegi ce predomină până nu studiezi un pic ţara.
A trebuit să traversăm o porţiune scurtă de apă şi cu un feribot, între Kamenari şi Lepetane. Alternativa era să înconjurăm pe coastă mult, iar feribotul costa 3 euro pentru cei vreo 700 metri cât ne trecea pe apă. Doar bani gheaţă, însă...

Tot mergând alertaţi cu Karoq prin această ţară ce părea departe de ceea ce aşteptam noi, am ajuns într-o regiune cu totul întunecată, nişte drumuri părăsite într-un soi de trecere montantă spre Budva. Noroc de farurile full LED ale lui Karoq, care ne ajutau să rămânem în siguranţă, dar aici am simţit cu adevărat că SUV-ul începe să-şi adeverească existenţa, pentru prima dată în această călătorie! Nu lipseau nici pietonii pe marginea drumului, nici maşinile parcate în zone neiluminate, ne simţeam aproape ca prin Maroc.

Iar când am ajuns în Budva, părea că am intrat cu maşina în piaţa centrală din Chişinău. Oamenii mişunau într-un haos total. Un taxist ne tăiase calea şi l-am claxonat ca să evităm un accident. Ăla, înfuriat, s-a luat după noi. Ne-am continuat drumul şi, deşi mai aveam jumătate de kilometru până la hotel, părea că ne mişcăm în continuare prin piaţa centrală, având taxistul în spatele nostru, care ne tachina. Am ajuns şi la măreţul hotel, care se declara cel mai bun din zonă, dar care tot era amplasat fix în mijlocul acestui muşuroi haotic. Nu prea aveam locuri de parcare, aşa că am intrat pe o străduţă moartă de la colţul hotelului, care se oprea acolo. Am ieşit din maşină şi m-am îndreptat spre taxist să-l întreb ce vrea, agasat de faptul că oprise în faţa hotelului privind la noi. Acesta a decis să nu aştepte şi să plece. Am întrebat la recepţie unde e parcarea şi am aflat că e la vreo două cartiere depărtare, înaintând cu vreo două de stânga şi vreo două de dreapta înainte. Am găsit-o într-un final, însă parcarea nu era decât un schelet de beton – piloni şi podea şi atât, doar că în 3 nivele. Absolut nici o amenajare. Însă asta era cea mai sigură parcare de pe aici, fiind şi păzită de oameni. Am parcat şi am plătit în avans celor de la parcare...
Iar ca seara să fie încununată de-a binelea, am mers să încercăm a cina la restaurantul hotelului şi aici chelnerul ne-a întrebat dacă nu vorbim în rusă, zicându-ne că cei din Rusia sunt cei mai frecvenţi turişti pe aici, în special oamenii de afaceri cu tranzacţii dubioase... Oh, hai că am nimerit-o bine!

Meniul arăta ciudat şi suspect, restaurantul era cam gol, iar chelnerul ne recomandase carne de berbec. Paralel, un bărbat a venit vesel cu sintetizatorul subţioară, l-a montat la terasa restaurantului şi peste câteva minute a început a încropi un „Belyi lebedy” în rusă de care nu auzisem de tare multă vreme. Ne-am gândit că e prea riscant să comandăm carne, mai ales de berbec, şi am comandat... 3 salate. Zâmbetul entuziast de pe faţa chelnerului a dispărut subit şi a plecat amărât la bucătărie. Artistul de la clape, însă, încă mai zâmbea, iar entuziasmul său încă nu scăzuse, pentru că urmase „Vladimirskyi ţentral”...
O fi Muntenegru frumos, o fi având natură frumoasă, dar probabil doar pe anumite rute şi la anumite hotele izolate, unde sunt aduşi de multe ori turiştii. Dacă traversezi ţara de la un capăt la altul, lucrurile nu par deloc optimiste. Mare dezamăgire. Dar poate voi aţi avut experienţe mai bune cu Muntenegru, cine ştie? Poate ni le redaţi mai jos în comentarii?

Noi, însă, încheiam aici una din cele mai lungi şi mai dure zile din acest road trip. Iar perspectiva următoarei zile, în această ordine de idei, nu arăta mai încurajator: urma traversarea Albaniei...

Vedeţi experienţa acestei zile şi în format de VLOG mai jos!
0
2,341
GALERIE FOTO (27 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!