Ziua 3 în Moldova Hybrid Electro Maraton: provocări electrice în peisaje de toamnă! (VIDEO)

După ce în ziua 2 am atins cifre record de eficienţă şi autonomie electrică, iar seara am putut încărca simultan aproape toate maşinile la un simplu hotel din Soroca, lucrurile începuseră să pară prea simple şi liniştite ca să dureze prea mult într-o asemenea manieră previzibilă... O vorbă des vehiculată în călătorii spune că adevărata aventură începe atunci când ceva nu merge după plan. Iar cele mai memorabile aventuri încep atunci când nimic nu merge după plan...

Şi totuşi, dimineaţa începuse neaşteptat de îmbucurător pentru noi la Soroca. Ne-am dus să verificăm toţi bolizii noştri electrificaţi din parcarea hotelului şi veştile bune curgeau gârlă – „încărcat”, „încărcat”, „încărcat!” exclamam noi entuziasmaţi după inspecţia fiecărui automobil. Chiar şi Renault ZOE, cu bateria sa imensă de 41 kWh, a reuşit să se încarce pe parcursul nopţii până la 95% de la priza de 230V, deşi seara spunea că ar avea nevoie de vreo 14-15 ore s-o facă. Explicaţia e că atunci, seara, toate maşinile electrice trăgeau energie din reţea, iar lui ZOE îi revenea mai puţin decât ar fi putut trage maşina. După ce electromobilele cu baterie mai mică s-au încărcat deplin, acestea au eliberat din capacitatea reţelei, aşa că spre sfârşit Renault ZOE a putut să-şi absoarbă în voie energie din belşug pentru a-şi alimenta bateria performantă.

E doar a treia zi a expediţiei, dar toate procedurile astea de alimentare ne-au devenit atât de familiare, încât pare ceva mai firesc decât să treci la o pompă de alimentare dintr-o staţie peco. Cei care au rezerve faţă de schimbarea modului de viaţă şi de exploatare a unei maşini atunci când se gândesc la o electrică pot primi o confirmare a faptului că totul se deprinde mult mai uşor decât poate părea la început. Şi peste doar câteva zile devine o uzanţă plăcută. E chiar mai uşor decât o dietă de slăbit, la care ai de trecut prin nişte chinuri gastronomice iniţiale până când îţi obişnuieşti corpul cu un alt regim de alimentare. Adaptarea la un electromobil e mai simplă, dragii noştri!

Ne-am deplasat iniţial spre cetatea Sorocii, dacă tot eram în Soroca, pentru că nu puteam rata un asemenea tablou de contrast, în care istoria să facă pact cu prezentul inovativ. Da, intenţionat nu vorbim de viitor atunci când ne referim la electromobile, pentru că nu e vorba de viitor, ci de prezent, instaurat deja printre noi, căruia îi rămâne doar să se răspândească în uzanţa noastră cotidiană. Aceste electromobile din Moldova Hybrid Electro Maraton, produse la câţiva ani distanţă una de alta, deja ne arată cu ce paşi rapizi au evoluat ele în decursul a doar unei asemenea perioade scurte. Aşa că vă puteţi imagina cum vor fi electromobilele în 5 ani de acum încolo, sau poate chiar în 10!

Sorocenii ne-au întâmpinat cu ospitalitatea aia moldovenească, descrisă în cărţile şi povestirile cu care ne-am format mulţi dintre noi. Dacă mai auziţi vreodată vreun zvon că „pretinsa ospitalitate” e doar o legendă care nu mai există, înseamnă că n-aţi dat peste oamenii care trebuie, s-au poate chiar Dvs. n-aţi mers cu inima deschisă în casa omului. Noi am fost întâlniţi cu braţele deschise de localnici, începând de la Dl. Mihai, proprietarul hotelului la care am stat, până la simplii trecători de pe stradă, care ne urau bun venit în oraşul lor şi intrau cu noi în discuţii tehnice despre curiozităţile astea tehnologice pe patru roţi, numite electromobile! Până şi cei mai îndepărtaţi oameni de acest subiect constatau zâmbind, scărpinându-se la ceafă, că „nu-s chiar aşa de diferite maşinile estea”. Pentru că ele nu mai arată ca nişte concepte bune numai pentru coperte de revistă, ci arată ca nişte automobile bune de folosit în fiecare zi, cu care să nu simţi că mergi la un pact cu infernul atunci când le cumperi. Sunt în continuare automobile, doar că sunt dintr-o altă epocă a mobilităţii, iar noi, toţi împreună, suntem astăzi martorii unei mari schimbări în devenire a umanităţii!

Electromobilele şi dealul Sorocii

Ospitalitatea sorocenilor ne-a ţinut mai mult decât am fi crezut în Soroca, aşa că atunci când ne-am zis c-ar fi cazul să urcăm la bord, am stabilit să ieşim pe la intrarea sudică din oraş, unde era amplasată o staţie peco mare, cu o cafenea mai modernă, să luăm o gustare acolo.

Doar că, cine cunoaşte Soroca ştie că ieşirea sudică înseamnă să urci dealul Sorocii, la o diferenţă de nivel ce-ţi aminteşte de un urcuş în munţii Alpi. De după geamul electromobilelor se simţea un frig mai pătrunzător, iar calculatoarele de bord ale maşinilor arătau doar vreo 7-8 grade Celsius. Cei mai mulţi dintre noi, au inclus sistemul de climatizare pentru a dezmorţi un pic atmosfera interioară a maşinelor. Eram abia la început de drum, cu bateriile pline, aşa că puteam fi mai relaxaţi cu nivelul bateriilor. Dar dealul Sorocii a fost nemilos cu litiu-ion-ul bateriilor noastre hi-tech.

Am urcat fără excese întregul traseu, iar în vârf Fiat 500e se despărţise deja de vreo 6% din bateria sa. Vorbesc de el, pentru că pe el îl conduceam eu la început de zi. Camarazii mei îmi comunicau prin staţiile radio stări similare. Apoi, artiştii noştri de creaţii ne-au rugat prin staţii să mai coborâm o dată şi să mai urcăm din nou, de dragul unor imagini superbe. Eh, ce nu faci de dragul artei, mai ales că undeva în adâncul minţii ni se strecurase deja o idee că valea în direcţie inversă ne va da şansa să recuperăm câteva ceva din energia pierdută la primul urcuş.

Aşa a şi fost, câteva procente au fost adăugate înapoi la baterie, prin frânări modeste, care să facă maşinile să frâneze nu cu plăcuţele de frânare, care irosesc în zadar forţa cinetică, ci cu motoarele electrice în rol de generatoare. Fiat 500e, spre exemplu, arată şi câţi kWh de forţă de încărcare livrează o asemenea coborâre şi ajungea până la 15 kWh, o valoare cât vreo două prize puternice conectate simultan!

Dar, fireşte, după coborâş a venit din nou urcarea, filmată frumos ca într-un film de Tarantino. Şi tot ca într-un film de Tarantino, eram deja în aşteptarea unui măcel nemilos. Doar că în cazul nostru măcelul a fost al electricităţii, iar călăul a fost dealul Sorocii. Am ieşit din Soroca cu nivelul ale bateriilor de 85-90% pentru toate electromobilelele, cu excepţia lui ZOE, care avea un avans de câteva procente, dar care şi pornise cu 95%, nu cu 100.

Dealurile nordului Moldovei şi electromobilele

La micul popas de la ieşirea din Soroca, ne-am zis c-ar fi frumos să ajungem pe la Ţaul. Doar că, având maşini mai compacte, nu puteam alege traseul mai scurt, prin sate, pentru că mai există porţiuni acoperite doar cu prundiş, deşi mai multe localităţi au beneficiat recent de drumuri renovate. Trebuia să trecem, deci, întâi prin Drochia.

Mergeam pe traseul tomnatic, iar frigul de afară răzbătea tot mai nărăvaş în Fiatul meu electric. Mi-am zis să pornesc din nou căldura în habitaclu şi, de îndată ce-am pornit-o, din autonomie au dispărut vreo 11 kilometri, astfel încât, după ritmul de pe dealul Sorocii şi cel de acum cu căldura pornită, micuţul italian pe care-l conduceam estima o autonomie de doar 98 km rămaşi. Prea puţin ca să ajungem pe la Ţaul şi apoi pe la Bălţi. Dar eram încă optimist că maşina va face nişte calcule noi în curând, când vom lăsa Soroca mai departe în urma noastră.

Dar calculele noi nu erau cu mult mai optimiste la Fiat. Anatolie, din Nissan, vânător din fire, a oprit totul de la bordul maşinii şi şi-a declarat dârzenie de a îndura frigul. Ba chiar şi-a pus şi o boxă auxiliară ca să nu cheltuie energia pe sistemul audio al maşinii, deşi asta nu face o diferenţă notabilă. Nu că toate aceste lucruri ar fi fost necesare, dar Anatolie reuşise în ziua precedentă să obţină o autonomie totală record cu Fiat 500e, de 201 km, aşa că azi era entuziasmat să fenteze limitele rezistenţei sale de dragul unui nou record.

Kia Soul electric şi Mercedes-Benz B-Class erau mai relaxate la acest capitol. Diferenţa de folosire a încălzirii nu mai e atât de mare, în special la Mercedes-Benz. Aici confortul e mult mai puţin costisitor, pentru că inginerii nu şi-au prea imaginat că i-ar putea impune cumva pe ocupanţi la sacrificii vânătoreşti precum cele îndurate de bună voie şi nesilit de nimeni de Anatol.

Dar cel mai relaxat la capitolul climatizării e Renault ZOE, care nu indică vreo diferenţă notabilă în autonomia rămasă la includerea încălzirii, cel mai probabil datorită unei tehnologii mult mai eficiente de climatizare, în comparaţie cu electromobilele mai de demult, precum prima generaţie Nissan Leaf şi Fiat 500e.

Iar mie, de la volanul lui Fiat 500e, viaţa nu-mi mai mărea atât de oranj ca şi culoarea de afară a maşinii. Autonomia rămânea îngrijorător de mică, şi cu cât ne apropiam de Drochia, cu atât calculele mele estimative îmi sugerau că nu ne-a fi ajuns autonomie să o luăm spre Ţaul şi înapoi până la Drochia cu acest model. Venea câte o vale şi situaţia părea mai optimistă, apoi la un nou deal Fiatul îşi schimba din nou părerea ca un italian tipic şi parcă-mi spunea „Basta, seniore!”. Nu mai era de glumă cu autonomia – am oprit climatizarea şi mi-am pornit încălzirea la scaun, ca să nu răcesc de tot în Fiat.

Cei mai zâmbitori astăzi erau şoferii hibridelor plug-in şi a hibridelor clasice. Volvo XC60 Plug-in Hybrid îl alinta pe Adrian cu ambianţă premium, iar acesta, urcat astăzi pentru prima dată la bordul maşinii, a descoperit calitatea acustică a sistemului audio harman/kardon şi ieşise din maşină cu un zâmbet plin de satisfacţie, mai ales că acolo erau şi vreo 22 de grade confortabile la interior. Unzâmbet similar avea şi Dan de la volanul lui Mitsubishi Outlander PHEV, alintat de căldură şi un sistem audio de top, pe nume Rockford.

Atunci când am oprit la o nouă sesiune foto, mi-am dat seama că problema zilei de astăzi e şi în relieful pe care-l parcurgem pe aici, prin nordul Moldovei. Alternăm dealuri şi văi pronunţate una după alta, iar asta inevitabil ne duce la un consum mai mare. Gândurile mele deveniseră un pic amorţite de senzaţia de îngheţ la picioare, însă. L-am rugat pe Dan să-i iau Outlanderul un pic, să inspectez traseul prin următorul sat, să vedem dacă putem traversa pe acolo, dar fireşte că mă gândeam şi la şansa de a mă încălzi. M-am gândit întâi să-i iau Renault-ul inginerului nostru electrician, Dl. Mihai, dar mi se făcuse ruşine de vârsta lui, să-l impun să îndure el frig în locul meu. Dan era mai de vârsta mea, şi apoi era doar o schimbare temporară.

Iar Outlander-ul, după vreo 50 km parcurşi azi, avea un consum mediu de 3.2 litri/100 km! Îi parcursese în regim automat, ales de el şi, graţie bateriei pline de dimineaţă, putea folosi mai multă propulsie electrică. Cât am mers eu pe el câţiva kilometri, consumul a scăzut la 2.9 litri/100 km! Pentru un ditamai SUV! Iată ce înseamnă plug-in hibrid!

Escapada mea de vreo 15 kilometri pentru inspectare, făcută cu dinamism maxim, a dus consumul la 5.0 litri/100 km şi cam aşa s-a păstrat mai apoi toată ziua. Nu puteam merge prin sat, trebuia să ajungem la Drochia. Iar când am ajuns la intrarea în Drochia, am coborât pentru un consiliu aventurier.

Nissan Leaf indica o autonomie de încă vreo 60 km. Fiat 500 – de vreo 40. De aici până la Ţaul mai erau vreo 35 km într-o direcţie, iar dus-întors ar fi, deci, imposibil pentru cel puţin un electromobil, dacă nu realimentăm. Kia Soul Electric avea o autonomie de peste 90 km rămasă, la fel ca şi B-Class Electric Drive. Iar Renault ZOE – de mult peste 200 km, pentru că franţuzoaica asta o duce bine cu fierbinţeala la bord, fără să ne taxeze pentru autonomie.

Am decis că trebuia să scurtăm traseul, renunţând la Ţaul. Ne vom îndrepta spre Bălţi, iar până în Bălţi am fi ajuns şi fără o realimentare. Eu am urcat la volanul lui Kia Soul Electric s-o conduc şi pe ea pentru prima dată în această expediţie.

Din start, aşteptam senzaţii ca şi pe Fiat 500e, dacă tot sunt cam de-o vârstă. Dar, spre surpinderea mea, Kia Soul Electric e o maşină simţitor mai rafinată, iar cifra autonomiei nu pare deloc stresantă în aceste condiţii. Şi aveam şi climatizare din nou la bord. Încet, încet, încrederea în electromobile şi-n umanitate îmi revenise. Îl întrebasem pe staţia radio pe Dom’ Mihai ce indică Renault ZOE. „Ei, eu toată ziua stau cu căldura pornită şi am în continuare peste 200 km rezervă, după cei vreo 70 km parcurşi azi.”.

Asta mi-a demonstrat definitiv că simptomele şi provocările zilei de azi nu pot fi nicidecum generalizate pentru electromobile, ci dimpotrivă, exact ca la geometrie şi algebră, se poate scrie „c.t.t.d.” acum, adică ceea ce trebuia demonstrat.

O evoluţie gigantică a electromobilelor la distanţă de doar câţiva ani! Iar dacă am avea prize electrice specializate pe traseele naţionale, nici electromobilele mai de demult n-ar avea vreo problemă cu frigul şi dealurile, dacă se pot încărca în tip ce savurezi un croasant şi o cafea!

Aşa că, deşi ziua de azi păruse o răsturnare constantă de planuri, am ajuns la fel de zâmbitori şi optimişti în Bălţi, precum pornisem dimineaţă din Soroca. Am trecut cu brio provocările. Ne-am făcut şi concluziile potrivite. Iar la hotelul din Bălţi aveam să avem o ultimă provocare serioasă a zilei.

I-am anunţat anterior despre intenţia de a alimenta electromobilele, despre necesitate împământării şi am fost asiguraţi că vom avea de toate. Dar realitatea s-a dovedit a fi mai puţin optimistă. Hotelul nu avea împământare deloc, iar prizele disponibile spre parcare erau prea firave. Am încercat să conectăm două maşini acolo dintr-un cablu oferit de ei şi acesta s-a încălzit nebuneşte timp de vreo 5 minute, aşa c-am decis să renunţăm la idee. Am conectat doar un electromobil, prin cablul nostru şi încărcarea a început a se face stabil. Alte două electromobile am vrut să le alimentăm în spate, la un depozit. Le-am conectat, dar după câteva minute, au sărit siguranţele. A trebuit să lăsăm şi acolo doar o maşină. Ce să facem cu celelalte? Tocmai în Bălţi, cel mai mare oraş din nord, să avem asemenea dificultăţi?

I-am sunat pe cei de la Petrom Moldova şi i-am întrebat dacă am putea să lăsăm mai multe maşini pe noapte la încărcat la una din staţiile lor din Bălţi. Ne-au sărit repede în ajutor şi ne-au comunicat adresa unde să mergem. Aici am avut de-a face cu o reţea electrică profesionistă, puternică, aşa că electromobilele noastre s-au pus imediat pe încărcat. Chiar le eram recunoscători celor de al Petrom pentru ajutorul oferit, că altfel... avea să fie foarte dificil să le încărcăm pe rând pe la hotel.

Dar şi în ciuda acestei ultime provocări, suntem binedispuşi şi încrezători. Până la urmă, am putut depăşi toate provocările zilei, iar asta e cel mai important. Şi nu uitaţi că noi călătorim cu un grup imens de electromobile, iar provocările sunt astfel amplificate factorial. Cu o singură maşină electrică lucrurile ar fi cu adevărat simple.

Iar astăzi mai urmează o zi plină de trasee frumoase, îndreptându-ne spre vestul şi centrul ţării, pe la Ungheni. Vom interveni cu mai multe LIVE-uri şi postări – tradiţional dimineaţa să vă raportăm încărcarea maşinilor, dar şi pe parcursul zilei. Şi, apropo, nu uitaţi că sâmbătă, 3 noiembrie, începând de la 12:45, vom ajunge în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi vom expune maşinile expediţionale pe viu acolo, invitându-vă să le cunoaşteţi! Veniţi cu copiii, pentru că ei sunt şi mai fascinaţi ca noi, veniţi cu familia!

Pe curând!