Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Daimler la Consumer Electronics Show 2019: Premiera mondială a noului Mercedes-Benz CLA şi conceptul electric autonom Vision URBANETIC!

18 Decembrie 2018 - 15:01
Ion Pantea
În perioada 8-11 ianuarie, la Los Angeles va avea loc expoziţia anuală CES (Consumer Electronics Show) 2019 la care Daimler va lansa în premieră noul Mercedes-Benz CLA şi va prezenta conceptul revoluţionar de mobilitate autonomă Vision URBANETIC.
Potrivit declaraţiilor oficiale, noul CLA se va lăuda cu un design exterior mai emotiv şi un sistem infotainment (MBUX) mai avansat, care, printre lista lungă de posibilităţi va fi capabil să identifice comenzile prin intermediul gesturilor.

Conceptul Vision URBANETIC de asemenea va fi prezentat publicului american pentru prima dată, fiind o platformă electrică a unui automobil cu sistem de pilot autonom, care va oferi posibilitatea de a schimba uşor caroseria din una pentru transport a pasagerilor, în alta pentru transport de mărfuri.

Cei de la Daimler declară că Vision URBANETIC va face parte dintr-un ecosistem în care companiile de logistică, companiile locale de transport public, precum și persoanele fizice vor putea opera prin intermediul unei aplicaţii cererinţele sale de transport în oraşele viitorului.
Conceptul va reduce semnificativ volumul traficului, va ameliora infrastructura interioară a orașului și va contribui la crearea unei noi calităţi a vieţii urbane. În cadrul expoziţiei, cei de la Daimler Trucks vor împărţi informaţii importante despre strategiile de dezvoltare a sistemelor de pilot automat pentru camioane.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (3 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter